Noi reguli de prevenire a alergiilor la copii

03 12. 2018, 15:00

Dacă până acum Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Societatea Europeană pentru Gastroenterologie, Hepatologie şi Nutriţie Pediatrică recomandau alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni, potrivit celor mai recente studii, regulile se schimbă, fiind indicat ca alimentele să fie deja introduse în alimentaţia bebeluşului, în cantităţi foarte mici, în perioada 4-6 luni. În această perioadă de viaţă a micuţului, sistemul imunitar se pregăteşte să înţeleagă şi să recunoască proteinele străine pe care mai târziu  nu le va ataca, iar în felul acesta se evită sensibilizările alimentare întâziate sau alergiile.

Alergii alimentare: nutriţie şi reguli de prevenire

”Copilului, după vârsta de 4 luni, trebuie să i se dea o cantitate infimă, între o boabă de mac şi o boabă de mei, în guriţă. Sau îi dăm să lingă un pic de banană, un pic de portocală, un pic de morcov. Începem cu ce avem în bucătărie la îndemână şi apoi ar trebui să trecem prin toţi alergenii principali, în special ou, peşte, arahide, nuci, alune, dar cantităţi extrem de mici. Seminţele se înmoaie, ca să fie foarte moi şi se recomandă în fiecare zi un alt aliment. Fiind o cantitate infimă, nu are cum să producă vreo reacţie alergică gravă, în schimb, sistemul lui imunitar şi limfocitele o vor prelucra şi va fi recunoscută ca proprie”, explică dr. Anca Cochino, medic specialist pediatru.

Medicii atrag atenţia în privinţa cantităţii şi a modului în care li se prezintă alimentele bebeluşilor, diversificarea propriu-zisă fiind necesară în momentul în care copilul este pregătit, neapărat după ce acesta poate sta fără ajutor în şezut. Mai mult, este esenţială evitarea produselor ambalate şi se recomandă consumul de mese gătite acasă, în primul an de viaţă, ca cel mic să nu se confrunte cu probleme digestive.

Continuarea pe CSID.