Home » D:News » Paradoxurile care te ajută să ai o viaţă frumoasă

Paradoxurile care te ajută să ai o viaţă frumoasă

Paradoxurile care te ajută să ai o viaţă frumoasă
Publicat: 04.01.2019
Pentru că lumea în care trăim are la bază principiul dualităţii: alb-negru, sus-jos, trecut-viitor, plăcut-neplăcut, cald-rece etc. realitatea însă, este guvernată de ambele aspecte care duc la un echilibru.
Laura Maria Cojocaru, psiholog, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, susţine că există 6 paradoxuri în această viaţă pe care, dacă reuşim să ne ghidăm după ele, ajungem să ducem o viaţă echilobrată şi bazată pe împlinirea obiectivelor.
 
Acţiunea şi non-acţiunea. “Suntem de acord de obicei că, pentru a obţine în viaţă ceea ce ne dorim, este importantă acţiunea. Cu siguranţă, dacă ne este sete, ne luăm un pahar cu apă sau cerem unul, deci acţionăm. Ne stabilim un obiectiv şi începem să mergem pe drumul spre acesta, deci acţionăm. Însă, dacă obiectivul nostru depinde şi de alţi factori că timp, energie, informaţie, resurse sau alte persoane, este important să: lăsăm timpul să-şi facă treaba (să avem răbdare), energia să se regenereze (să evităm epuizarea), să accesăm pe rând informaţiile necesare şi să căutăm un răspuns acolo unde el depinde de alţii (să ne acordăm şansă de a învaţă continuu), să-i lăsăm pe ceilalţi să-şi facă jumătatea lor de drum către noi (respect faţă de timpul, energia, informaţia şi alegerile oamenilor). Cumva, aceste aspecte înseamnă non-acţiune, fără de care ar însemna doar să forţăm lucrurile şi cumva să le stricăm”, detaliază psihologul.
 
Acceptarea şi non-acceptarea. După cum afirmă specialistul, pentru a ne menţine starea de bine şi motivaţia este important să învăţăm să acceptăm atât imperfecţiunile noastre, cât şi pe ale celor din jur, dar şi schimbările şi provocările pe care viaţa ni le aduce. De asemenea, este important să nu acceptăm să fim trataţi cu lipsa de respect, să ne fie încălcate drepturile umane, morale, legale, să nu acceptăm să fim asupriţi, folosiţi, minţiţi, să trăim mai puţîn bine decât potenţialul nostru cel mai înalt etc.
 
Continuarea pe CSID.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul