Bustul lui Mihai Eminescu, realizat din zăpadă de un gălăţean

14 01. 2019, 18:30

Petru Darie, în vârstă de 77 de ani,  realizează în fiecare iarnă cel puţin o statuie din zăpadă şi gheaţă. Sculptorul spune că prima „operă” în zăpadă a realizat-o în urmă cu aproape 40 de ani şi că a reuşit să aloce mai mult timp pasiunii sale după ce a devenit pensionar, scrie Mediafax.

Recent, el s-a apucat de treabă şi, pentru că se apropie ziua poetului naţional, a decis să facă un bust al lui Mihai Eminescu.

„Bustul lui Eminescu l-am făcut prima dată acum 45 de ani, undeva în valea oraşului, avea fetiţa trei ani, se juca în curte cu zăpada, cu copii de vârsta ei. Pe lângă ei m-am apucat să fac un om de zăpada. Până la urmă

Bărbatul a mai spus că face sculpturile în gheaţă pentru a-i învăţa istorie pe copiii din cartier.

„E un nepereche, un poet nepereche, am adoptat această replică. Şi un om deosebit, păcat că a trăit aşa puţin. Din păcate mulţi copii habar nu au cine a fost Eminescu. Mă gândesc că prin aceste sculpturi le ofer şi o lecţie de literatură”, povesteşte Petru Darie.

Din cauza modificării temperaturilor, sculptorul gălăţean este nevoit să retuşeze în permanenţă creaţiile sale. Bărbatul este ajutat şi de vecini care se mândresc cu sculpturile din faţa blocului.

„L-am ajutat pe nea Petrică, în fiecare an trebuie ajutat. Dacă nu-l ajutăm noi, singur nu poate face. E un romantic şi îl apreciem mult. E frumos, de fiecare dată când venim facem poze”, a declarat unul dintre vecinii sculptorului.

În anii trecuţi, gălăţeanul a realizat sculpturi în zăpadă şi gheaţă ale bustului lui Mihai Eminescu şi al domnitorului Al.I.Cuza, dar şi o replică a sculpturii lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului.