Home » D:News » Oraşe europene foarte frumoase, dar mai puţin promovate

Oraşe europene foarte frumoase, dar mai puţin promovate

Oraşe europene foarte frumoase, dar mai puţin promovate
Publicat: 16.03.2019
Există oraşe europene pe care turiştii le ignoră de obicei, dar care reprezintă destinaţii perfecte în ceea ce priveşte cultura, gastronomia, arhitectura şi istoria, potrivit The Independent.

Malmö, Suedia

Alege o plimbare în aerul curat din Malmö, un oraş plin de verdeaţă – inclusiv în Folkets Park, cel mai vechi parc public din lume. Nu uita de Konsthall, galeria de artă a oraşului, cu o largă selecţie de expoziţii cu lucrări clasice şi contemporane, una dintre cele mai mari instituţii de acest tip din Europa, dar nici de podul Öresund, lung de 8 kilometri, parte a unui sistem de transport care leagă Suedia de Danemarca, potrivit Mediafax.

Napoli, Italia

Este o destinaţie perfectă pentru amatorii de artă contemporană, dar şi locul unde se găseşte cea mai bună pizza şi cele mai bune paste. Oraşul nu este foarte căutat de turişti, dar ascunde comori istorice, precum trei castele, două palate regale şi ruine. Merită vizitate şi Muzeul Madre, Casamadre şi Palatul Artelor.

Tallinn, Estonia

Capitala Estoniei are un centru vechi foarte bine conservat şi inclus în patrimoniul UNESCO, cu străduţe cu piatră cubică şi turnuleţe ca din poveşti. În timpul verii, se pot face băi de soare la plaja Pirita. Adaugă berea gustoasă care se găseşte în multele baruri din oraş, dar şi preparate din gastronomia vechii şcoli scandinave.

San Sebastián, Spania

Golful Biscay este un punct central al gastronomiei şi include şi plaje aurii înconjurate de munţi verzi. În afară de tradiţionalele tapas basce, turiştii pot alege txakoli – un vin spumant alb, cidru şi o excepţională ofertă de fructe de mare. Pentru surfing este recomandată plaja Zurriola.

Salonic, Grecia

Situat la Marea Egee, Salonic oferă peisaje frumoase, istorie şi posibilităţi de a face cumpărături. Adaugă acestora preparate din bucătăria greacă şi arome europene, în timp ce bei un cocteil şi priveşti apusul.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică