Motivul bizar pentru care un pasager din Rusia a ales să vină fără haine în aeroport

30 03. 2019, 08:44

Scena a avut loc, duminică, în aeroportul Domodedovo din Moscova, conform The Moscow Times.

La prezentarea la ghişeul de check-in, bărbatul purta haine, dar la terminarea înregistrării a rămas în „costumul lui Adam”, scrie Mediafax.

Conform celor prezenţi, acesta a început să strige cătrei cei din rând că „hainele perturbă aerodinamica corpului” şi că zboară cu „mai multă agilitate” atunci când nu are haine. Martorii au mai precizat că bărbatul nu părea în stare de ebrietate.

Individul a fost reţinut de poliţişti şi urmează a fi supus unei examinări psihiatrice.

„Contravenientul este originar din Iakuţk (capitala Republicii Saha, Siberia – n.r.), dar locuieşte în regiunea Moscovei”, a declarat biroul de presă al Ministerului rus de Interne.