Home » D:News » ”Alcoolul fals”, care te ameţeşte dar nu te îmbată, este foarte aproape de a ajunge în comerţ

”Alcoolul fals”, care te ameţeşte dar nu te îmbată, este foarte aproape de a ajunge în comerţ

”Alcoolul fals”, care te ameţeşte dar nu te îmbată, este foarte aproape de a ajunge în comerţ
Publicat: 31.03.2019
Timp de mai bine de un deceniu, cercetătorul David Nutt a dezvoltat un substitut sintetic pentru alcool pe care le-a denumit ”Alearelle”. Acesta susţine că invenţia sa are potenţialul de a permite consumatorilor să se bucure de toate beneficiile alcoolului fără să se confruntele cu efectele negative, ceea ce înseamnă sfârşitul mahmurelii, cancerelor asociate alcoolului şi a altor probleme.

Consumul excesiv de alcool este una dintre cele mai mai probleme cu care se confruntă omul modern, de aceea, Nutt a considerat necesară crearea unei molecule sintetice de alcool care să elimine efectele nedorite. „Ştim unde în creier alcoolul are efectele sale bune şi rele şi ce receptori le mediază. Efectele alcoolului sunt complicate dar poţi izola părţile din creier pe care le doreşti izolate”, a precizat cercetătorul.

Alături de eliminarea toxicităţii, savantul lucrează la „efectul maxim”, care ar preveni consumatorul să treacă de o anumită linie, potrivit Futurism.

Miza finală este de a crea Alearelle şi apoi de a vinde alcoolul companiilor producătoare de băuturi alcoolice pentru a fi adăugat băuturilor.

Acum trei ani, Nutt a fondat firma Alearelle pentru a face această viziune o realitate, iar directorul managerial al companiei, David Orren a precizat că poate trece de toate testele necesare în doar cinci ani.

Dacă Nutt şi colegii săi pot perfecţiona substitutul sintetic, analistul în industria băuturilor, Jonny Forsyth, crede că există o şansă reală ca industria alcoolului să adopte produsul decât să-l vadă ca o nouă competiţie.

„Industria investeşte din ce în ce mai mult în alternativele la alcool. Dacă metoda este bună şi gustul poate fi mascat uşor, cred că are o şansă mare”, a precizat acesta.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Consumul aceleiaşi cantităţi mari de alcool afectează mai mult creierul bărbaţilor decât pe cel al femeilor

Copiii sunt tot mai interesaţi de site-urile care oferă informaţii despre droguri şi alcool

Motivul pentru care cunoscutul actor Will Smith nu a băut alcool timp de zece ani

Copiii cu părinţi alcoolici sunt predispuşi să se căsătorească cu persoane ce au aceeaşi dependenţă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Omenirea, aproape de un obiectiv major cu privire la biodiversitatea globală
Omenirea, aproape de un obiectiv major cu privire la biodiversitatea globală
Cum ne influențează natura obiceiurile alimentare?
Cum ne influențează natura obiceiurile alimentare?
Care țări risipesc cele mai multe alimente și pe ce loc se situează România?
Care țări risipesc cele mai multe alimente și pe ce loc se situează România?
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
De ce câinii de talie mare îmbătrânesc mai repede? Răspunsul se ascunde în gene
De ce câinii de talie mare îmbătrânesc mai repede? Răspunsul se ascunde în gene
Descoperire: Servitorii regilor din Egiptul antic ar fi fost sacrificați
Descoperire: Servitorii regilor din Egiptul antic ar fi fost sacrificați
O formațiune uriașă de rocă asemănătoare celei de pe Lună se ascunde chiar pe Pământ
O formațiune uriașă de rocă asemănătoare celei de pe Lună se ascunde chiar pe Pământ
(P) Mitologia, explorarea și istoria: Temele care oferă jocurilor de casino identități distincte
(P) Mitologia, explorarea și istoria: Temele care oferă jocurilor de casino identități distincte
Telescopul ascuns în gheața Antarcticii care detectează „particulele-fantomă” ale Universului
Telescopul ascuns în gheața Antarcticii care detectează „particulele-fantomă” ale Universului
De ce folosim expresii precum „Ești un om minunat, dar…”? Psihologii explică de ce oamenii aleg formule aproape identice când resping pe cineva
De ce folosim expresii precum „Ești un om minunat, dar…”? Psihologii explică de ce oamenii aleg formule aproape ...
Unii cercetători sunt atât de siguri că Inteligența Artificială va găsi leacul pentru cancer încât s-au apucat de fumat
Unii cercetători sunt atât de siguri că Inteligența Artificială va găsi leacul pentru cancer încât s-au apucat de fumat
Hackerii au atacat frigiderele a sute de supermarketuri din Franța și nici măcar nu a fost foarte complicat
Hackerii au atacat frigiderele a sute de supermarketuri din Franța și nici măcar nu a fost foarte complicat
O nouă fosilă dezvăluie complexitatea evoluției timpurii a păsărilor
O nouă fosilă dezvăluie complexitatea evoluției timpurii a păsărilor
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
De ce unii oameni par mereu nemulțumiți și se plâng de orice?
De ce unii oameni par mereu nemulțumiți și se plâng de orice?
Ce țară a redus programul săptămânal de lucru chiar între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale?
Ce țară a redus programul săptămânal de lucru chiar între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale?
Concedieri la Netflix. De câți oameni se desparte compania?
Concedieri la Netflix. De câți oameni se desparte compania?