Home » D:News » Descoperire neaşteptată în locuinţa Arethei Franklin

Descoperire neaşteptată în locuinţa Arethei Franklin

Descoperire neaşteptată în locuinţa Arethei Franklin
Publicat: 22.05.2019
Trei testamente scrise de mână au fost descoperite în locuinţa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, la mai multe luni de la decesul acesteia, a anunţat un avocat, citat de Associated Press.

În cel mai recent dintre aceste documente, datând din martie 2014 şi descoperit sub nişte perne dintr-o cameră, toate bunurile regretatei artiste revin membrilor familiei. Scrisul este indescifrabil pe alocuri şi cele patru pagini conţin şi adnotări, potrivit Mediafax.

Cântăreaţa americană Aretha Franklin a murit în august 2018, la vârsta de 76 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.

După deces, avocaţii şi membrii familiei au spus că artista nu a lăsat un testament.

Cele trei documente redactate de mână au fost descoperite la începutul acestei luni. Două dintre documente datează din 2010 şi au fost descoperite într-un dulap încuiat, după ce s-a găsit cheia acestuia.

Avocatul lui Franklin a notificat autorităţile în domeniu privind aceste testamente luni, întrucât nu se ştie deocamdată dacă sunt legale, potrivit legislaţiei din statul american Michigan.

O audiere în acest caz a fost stabilită pentru 12 iunie.

Aretha Franklin – care şi-a început cariera muzicală cântând gospel în biserica tatălui său -, născută pe 25 martie 1942, şi-a cimentat locul în istoria muzicii americane cu vocea sa puternică şi clară, cu care putea cânta note din patru octave. De-a lungul carierei, a abordat genuri diverse, de la soul la R&B, gospel şi pop. Franklin, celebră pentru mai multe hituri, precum „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” (1967), „Chain of Fools” (1967), „Day Dreaming” (1972), „Jump to It” (1982), „Freeway of Love” (1985), „A Rose Is Still A Rose” (1998) şi „Respect” (lansat iniţial de Otis Redding în 1965, dar care a devenit o semnătură a sa, după ce l-a cântat prima dată în 1967), a continuat să concerteze, să înregistreze şi să plece în turnee, fără întrerupere, timp de peste cinci decenii.

Franklin a câştigat 20 de Grammy (inclusiv trei speciale), dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti „premiul Aretha”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro