Prima pagină D:News

Marian Coman: Interesul cititorilor occidentali vizează tocmai specificul românesc

Razvan Tupa 05.22.2019 | ● Vizualizări: 113

Scriitorul Marian Coman, premiat în ţară pentru literatură F&SF şi de Convenţia Europeană de Science-Fiction, a plecat în turneu cu noua sa carte. "Ce ar putea stârni interesul editorilor şi cititorilor occidentali ţine tocmai de specificul românesc", spune autorul într-un interviu acordat MEDIAFAX.

Marian Coman, împreună cu scriitorul Horea Sibişteanu, se află în turneu de promovare în opt oraşe cu cele mai recente volume apărute în colecţia de proză românească contemporană n’autor - "Omuleţul din perete şi alte povestiri fantastice" şi "Fetiş". Autorii sunt prezentaţi la evenimente de Eli Bădică, coordonatoarea colecţiei.




După întâlniri cu cititorii la Timişoara şi Constanţa, turneul lor continuă la Iaşi (marţi, de la ora 18.30, la Meru), Sibiu, joi, de la 18.30, la Librăria Humanitas Constantin Noica, pentru a reveni, pe 4 iunie, în Braşov, de la 18.30, la Librăria Humanitas, apoi, pe 6 iunie, la Galaţi, de la 18.00, la Librăria Humanitas, pe 7 iunie, în Brăila, turneul ajungând pe 11 iunie, la Cluj-Napoca, de la 18.30, la Librăria Humanitas.

Marian Coman a vorbit pentru MEDIAFAX despre ceea ce aduce nou SF-ul şi proza fantastică românească în circuitul internaţional al genului şi despre trecerea de la scrisul de plăcere la cel ca profesie.

Prezentăm mai jos interviul acordat de Marian Coman agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Eşti un autor care ţine legătura cu publicaţiile internaţionale de gen. Ce crezi că aduce special proza SF românească?

Marian Coman: Marile reviste americane de SF&F sunt asaltate de mii de texte venite din toată lumea. Într-o asemenea concurenţă, nu este deloc uşor să ajungi să fii publicat în publicaţiile din linia întâi, cele care sunt luate în calcul pentru premii precum Hugo, Nebula ori Locus, principalele distincţii acordate literaturii de gen. Cred că ceea ce ar putea stârni interesul editorilor şi cititorilor occidentali ţine tocmai de specificul românesc. "The Small White/ Albiliţa", povestirea mea publicată anul acesta în numărul din ianuarie al Apex Magazine, are în background universul distopic românesc de dinainte de 1989, în care am inserat o doză de fantastic. Cred că racordul acesta la o realitate cu care editorii şi cititorii americani nu s-au confruntat este cumva mai "seducător" decât elementul fantastic. Realitatea cenuşie de dinainte de '89 reuşeşte cumva să şocheze mai mult decât irealitatea. Poate şi pentru că pericolul răspândirii regimurilor totalitare este acum atât de prezent peste tot în lume.

Reporter: Cum simţi că s-a schimbat raportul tău cu scrisul de la "Nopţi albe, zile negre" la "Omuleţul din perete"?

Marian Coman: Volumul "Omuleţul din perete" apărut recent la Nemira adună povestiri publicate în diverse locuri, de la debut până acum. Cam tot ceea ce cred că mi-a ieşit mai bine în ultimii 20 de ani, în ceea ce priveşte proza scurtă. Între timp, am publicat două romane şi cred că ceea ce s-a schimbat are legătură cu faptul că am transformat literatura într-o profesie. Trecerea de la scrisul de weekend, din pasiune, la scrisul ca profesie sau la gestionarea unui portofoliu de autori şi de cărţi, de căutare a unor scriitori şi romane într-o piaţă gigantică cum este cea de SF, Fantasy şi Thriller îţi schimbă cumva perspectiva. Mă bucur că am avut ocazia să înţeleg scrisul din toate aceste unghiuri. Cel de scriitor, de jurnalist, de scenarist, dar şi de editor. Îmi place să cred că toate aceste experienţe m-au îmbogăţit cumva.

Reporter: Care sunt lucrurile pe care le resimţi diferit din "Omuleţul din perete" după ce povestea este tipărită în volum?

Marian Coman: După fiecare carte publicată, am două sentimente contradictorii cumva. Primul este unul de satisfacţie, de bucurie primară, uşor de înţeles. Al doilea este ceva mai straniu. Mi se pare că am scăpat de o povară pe care am dus-o după mine ani şi ani de zile. Închise, în sfârşit, într-o carte, toate poveştile acestea întunecate din "Omuleţul din perete" capătă un sens nou. Aşa că simt că, în sfârşit, mă pot apuca de altceva.

Reporter: În ce fel s-au legat pentru tine zonele de SF, bandă desenată, beletristica şi jurnalismul şi cum s-au influenţat unele pe celelalte?

Marian Coman: E foarte greu să scrii literatură atunci când lucrezi timp de opt, nouă sau zece ore într-o redacţie de ziar. Mai întâi jurnalismul mi-a ocupat timpul. Reportajele, editorialele şi anchetele scrise vreme de 15 ani adună cu mult mai multe pagini decât toată proza pe care am scris-o. Mai apoi, banda desenată m-a ajutat să mă întorc la literatură. Mi-a oferit confortul şi timpul pentru a scrie poveşti. Sper să găsesc răgaz să-mi scot din cap un roman care-şi va trage seva din cei 15 ani în care am lucrat în presă. Ar fi, cred, cea mai bună soluţie să nu mai trăiesc cu impresia că tot timpul ăla este un timp pierdut.

Reporter: Turneul de lansare a volumului prin ţară a început deja. Ce s-a schimbat la publicul pe care îl întâlneşti acum faţă de cei cu care te-ai văzut la lansările cărţilor tale precedente?

Marian Coman: Am plecat de câteva zile în turneu alături de Horea Sibişteanu, autorul volumului "Fetiş", şi de Eli Bădică, coordonatoarea colecţiei n’autor a editurii Nemira, acolo unde au apărut atât "Omuleţul din perete", cât şi cartea lui Horea. Evenimentele acestea sunt o mare bucurie. Săptămâna trecută ne-am întâlnit cu cititori în Timişoara şi Constanţa, zilele următoare urmează Iaşi, Sibiu, Braşov, Galaţi, Brăila şi Cluj. Este foarte încurajator să reîntâlneşti la o lansare de carte cititori cu care te-ai mai văzut, oameni care vin să te vadă ca pe un vechi prieten, atunci când te întorci în oraşul lor, fiindcă apreciază ceea ce faci, ceea ce scrii. Chiar dacă aţi schimbat doar câteva cuvinte cândva, legătura pe care o ai cu ei este dincolo de vorbele spuse şi are legătură mai mult cu vorbele scrise. Cu faptul că personajele, lumile, poveştile tale sunt acum în mintea lor. Reconstruite, reinterpretate, regândite de spiritul lor creator. Iar asta ridică o punte care nu are nevoie de confirmări, de reconfirmări şi alte proptele.

Reporter: De unde vine muzicalitatea perceptibilă în orice fragment scris de tine?

Marian Coman: Poate din frustrarea că nu ştiu să cânt. Nu am voce, nu-mi găsesc ritmul, nu am reuşit să stăpânesc niciun instrument muzical. Aşa că am căutat, cred, să fac asta în cuvintele scrise. Petrec multă vreme cu fiecare frază scrisă, încercând să-i găsesc muzica. Să acordez cuvintele cumva. Să-mi placă cum sună ele însele. Dincolo de idee, dincolo de poveste. Cuvintele în sine să aibă o curgere melodioasă.

Reporter: Care e locul pe care îl ocupă în scrisul tău Mangalia, Brăila şi Bucureştiul?

Marian Coman: Nu mi-am propus niciodată să scriu povestiri despre anumite oraşe, dar Mangalia şi Brăila se află în prozele mele. Au venit împreună cu personajele. Nu le-am dat nume, dar o să descoperiţi aceste oraşe, schiţate discret în câteva povestiri din "Omuleţul din perete". Bucureştiul este oarecum nou pentru mine. Locuiesc aici de mai puţin de doi ani şi mi se pare că încă nu i-am prins miezul. Cândva, sunt sigur, se va aşterne firesc într-o poveste. În cel puţin una.

"Omuleţul din perete", cel mai recent volum semnat de Marian Coman, porneşte de la întrebarea "Şi dacă eşti doar un personaj în cartea altcuiva?". Toate secvenţele poveştii sunt scrise "în registrul realist al cotidianului care alunecă uneori discret, alteori abrupt, spre straniu, oniric, fantastic sau metaliterar. Cala, o femeie superbă şi misterioasă, în jurul căreia se învârtesc multe dintre poveştile din carte. Sevăn, un bătăuş get-beget dintr-un sat uitat de lume. Fifi, o bibliotecară care face o descoperire inedită. Tanti Teofana, o ghicitoare care ascunde tot soiul de enigme şi comori. Mile, un băiat dintr-un internat, care cunoaşte un secret ce va schimba totul", notează editorii.

Marian Coman s-a născut în 1977, la Mangalia. A trăit, însă, o lungă perioadă la Brăila, unde a fost jurnalist în presa scrisă şi televiziune. A fost redactor şef al cotidianului Obiectiv - Vocea Brăilei, al revistelor Obiectiv Cultural şi Nautilus şi scenaristul benzilor desenate Harap Alb continuă şi Tinereţe fără bătrâneţe. A renunţat la presă în 2014 şi, vreme de mai bine de trei ani, a trăit scriind proză şi scenarii de benzi desenate. Este laureatul mai multor premii naţionale dedicate literaturii F&SF şi al unui trofeu al Convenţiei Europene de Science-Fiction. A scris volumele "Nopţi albe, zile negre" (2005), "Testamentul de ciocolată" (2007), "Teoria flegmei. Apel la mitocănie" (2008), "Haiganu. Fluviul Şoaptelor" (2015) şi "Haiganu. Furia Oarbă" (2017) şi scenariul romanului grafic "TFB" (2016), iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În 2018, s-a alăturat echipei Editurii Nemira, unde coordonează imprintul Armada, dedicat literaturii SF, Fantasy şi Thriller. În prezent, locuieşte în Bucureşti şi este membru PEN Club România.

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI