Home » D:News » Cu cât s-a vândut chitara aniversară „Lucille”, folosită de B.B. King

Cu cât s-a vândut chitara aniversară „Lucille”, folosită de B.B. King

Cu cât s-a vândut chitara aniversară „Lucille”, folosită de B.B. King
Publicat: 25.09.2019
”Lucille”, chitara aniversară care i-a fost oferită lui B.B. King în anul 2005 de compania Gibson, a fost fost scoasă la vânzare de casa de licitaţii Julien's, sâmbătă, în California, fiind adjudecată pentru suma de 280.000 de dolari, arată The Guardian, citat de Mediafax.

Instrumentul i-a fost oferită cântăreţului B.B. King la împlinirea vârstei de 80 de ani, în anul 2005, de compania americană Gibson. Chitara Gibson ES-345, pe care muzicianul, după cum era obişnuit, a numit-o „Lucille”, a fost prima dintr-o serie limitată de 80 de exemplare.

B.B. King a folosit chitara până în anul 2009, când i-a fost furată şi dusă la o casă de amanet din Las Vegas. Un colecţionar de chitare a cumpărat-o de acolo, a căutat informaţii privind provenienţa ei şi i-a returnat-o lui King, mai târziu, în acelaşi an.

Aceasta a fost una dintre chitarele pe care King le-a numit „Lucille”, în urma unui incident care a avut loc în anul 1949. King cânta într-o sală de dans din Arkansas, când doi bărbaţi care se certau au provocat o scurgere a unui rezervor de combustibil declanşând un incendiu. King a reuşit să scape, dar s-a întors pentru a-şi salva chitara. Ulterior, a aflat că cei doi bărbaţi s-au bătut în acea seară pentru o femeie, numită Lucille. Toate chitarele lui B.B. King au purtat de atunci numele „Lucille”.

Prototipul ES-345 a fost evaluat la o sumă de 100.000 de dolari, fiind cumpărat cu un preţ aproape triplu. Cel care a achiziţionat chitara şi-a dorit să rămână anonim, potrivit unui reprezentant al casei de licitaţii. Peste 550 de obiecte ale cântăreţului au fost scoase la licitaţie, inclusiv fotografii, echipament audio, articole vestimentare şi un ceas oferit artistului de formaţia U2

Multe dintre obiecte au depăşit evaluările. Un inel din aur cu diamant, estimat la 8.000 de dolari, a fost cumpărat cu 16.250 de dolari.

Născut în Mississippi, muzicianul american, căruia i se mai spunea „King of the Blues” („Regele blues-ului”), este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din toate timpurile şi mulţi artişti de seamă, precum Eric Clapton, spun că s-au inspirat de-a lungul anilor din muzica sa.

B.B. King şi-a început cariera muzicală în 1947. În anii ’50, el susţinea, în medie, 275 de concerte pe an, iar în 1956 a susţinut 342 de concerte. În ultima parte a vieţii, cântăreţul a continuat să susţină, în medie, aproximativ 100 de concerte pe an.

Recompensat cu 15 premii Grammy, B.B. King a avut numeroase piese de succes, cele mai cunoscute fiind „Every Day I Have The Blues” şi „The Thrill Is Gone”, interpretate de artist la chitara lui, Lucille.

A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1987. În 1990 a primit National Medal of Arts, iar, în 2006, fostul preşedinte american George W. Bush l-a decorat cu Presidential Medal of Freedom. În decembrie 2008, B. B. King a concertat împreună cu Foo Fighters şi John Mayer la primul concert susţinut în onoarea artiştilor nominalizaţi la premiile Grammy, care a avut loc în Los Angeles.

Cântăreţul B.B. King a murit pe 14 mai 2015, la vârsta de 89 de ani, şi a fost înmormântat în oraşul său natal, Indianola, din statul american Mississippi, la ceremonie participând aproximativ 500 de oameni.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Solo-maxxing”, noul trend: tot mai mulți tineri aleg să rămână singuri din motive financiare
„Solo-maxxing”, noul trend: tot mai mulți tineri aleg să rămână singuri din motive financiare
Revoluția militară a secolului al XIX-lea și lecțiile sale neînvățate
Revoluția militară a secolului al XIX-lea și lecțiile sale neînvățate
Cristalele de spațiu-timp ar putea genera găuri negre rare
Cristalele de spațiu-timp ar putea genera găuri negre rare
Cimpanzeii reacționează negativ la nedreptate, mai ales când partenerii apropiați sunt în apropiere
Cimpanzeii reacționează negativ la nedreptate, mai ales când partenerii apropiați sunt în apropiere
Războiul ca răspuns la frică: Planurile care au schimbat istoria Europei
Războiul ca răspuns la frică: Planurile care au schimbat istoria Europei
O structură uriașă se ascunde sub gheața Antarcticii
O structură uriașă se ascunde sub gheața Antarcticii
77 de schelete fără cap, găsite într-o groapă comună antică din Slovacia
77 de schelete fără cap, găsite într-o groapă comună antică din Slovacia
Astronomii au descoperit un vânt înfricoșător care distruge galaxii întregi
Astronomii au descoperit un vânt înfricoșător care distruge galaxii întregi
În urma cu 64 de ani se înfiinţa varianta europeană a NASA
În urma cu 64 de ani se înfiinţa varianta europeană a NASA
Unul dintre liderii apropiați de Vladimir Putin este „sigur” că războaiele se vor încheia în 2026
Unul dintre liderii apropiați de Vladimir Putin este „sigur” că războaiele se vor încheia în 2026
Este oficilal! Elon Musk este primul trilionar din istoria omenirii
Este oficilal! Elon Musk este primul trilionar din istoria omenirii
Unde se câștigă cele mai mari salarii în România?
Unde se câștigă cele mai mari salarii în România?
Ce cred pisicile că se întâmplă atunci când stăpânii pleacă de acasă?
Ce cred pisicile că se întâmplă atunci când stăpânii pleacă de acasă?
Mesajul transmis de Kim Jong Un lui Vladimir Putin de Ziua Națională a Rusiei
Mesajul transmis de Kim Jong Un lui Vladimir Putin de Ziua Națională a Rusiei
Cum renunțăm la obiceiurile proaste? O substanță chimică din creier, recent descoperită, deține secretul
Cum renunțăm la obiceiurile proaste? O substanță chimică din creier, recent descoperită, deține secretul
Asteroidul care a distrus dinozaurii ar fi creat un habitat care a durat 8 milioane de ani
Asteroidul care a distrus dinozaurii ar fi creat un habitat care a durat 8 milioane de ani
Există sau nu Planeta 9 în Sistemul Solar? O descoperire pune la îndoială teoria astronomilor!
Există sau nu Planeta 9 în Sistemul Solar? O descoperire pune la îndoială teoria astronomilor!
Telescopul James Webb dezvăluie două amurguri complet diferite pe o lume extraterestră
Telescopul James Webb dezvăluie două amurguri complet diferite pe o lume extraterestră