Planuri de viitor. VIPER roverul care ar putea să caute apă pe Lună

26 10. 2019, 19:00

Inginerii de la NASA au început să elaboreze planurile pentru construirea unui nou rover destinat identificării depozitelor de apă de pe Lună şi identificării zonelor care vor putea fi folosite pentru aselenizare de către zborurile programului Artemis, notează Space.

În prezent, Volatiles Investigation Polar Exploration Rover (VIPER) nu a depăşit punctul de concept, dar, în condiţiile ideale, ar putea să devină unul dintre proiectele de lungă durată ale NASA pe suprafaţa Lunii, aflându-se în continuarea apei şi a altor substanţe şi materiale. Totuşi, inginerii NASA nu vor porni de la zero, ei vor avea la dispoziţie munca depusă de colegii lor la proiectul Resource Prospector, un proiect care a fost anulat în 2018. 

VIPER va trebui să fie la intersecţia a două mari priorităţi pentru oamenii de ştiinţă ai NASA: explorarea spaţială şi analiza ştiinţifică a zonelor studiate. În ceea ce priveşte partea ştiinţifică, roverul va trebui să identifice modul în care apa a ajuns pe Lună. Partea de explorare ar trebui să se concentreze pe identificarea depozitelor de apă. „Ideea este că acea misiune este o parte foarte importantă în căutarea substanţelor volatile, în căutarea acestor resurse potenţiale pe suprafaţa lunară”, explică Debra Needham, expert în ştiinţe planetare al NASA.

Roverul VIPER nu va fi primul instrument ştiinţific pe care NASA îl va duce pe Lună în cadrul programului Artemis, dar va putea fi primul rover pe care agenţia îl va trimite pe supraţa selenară după decenii. Pentru a putea avea un instrument ştiinţific care să poată fi folosită pentru o perioadă îndelungată inginerii vor trebui să găsească o soluţie care să permită funcţionarea instrumentelor de la bord indiferent de diferenţele de temperatură de pe suprafaţa Lunii.

Citeşte şi:

Moment istoric la NASA: prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină

NASA este cu un pas mai aproape de tehnologia realimentării cu combustibil în spaţiu

Sonda NASA a observat vehiculul spaţial al Chinei de pe partea nevăzută a Lunii – FOTO

NASA a testat nanosateliţi propulsaţi de apă