Un bărbat din China a trăit cu o lipitoare în gât pentru două luni

02 12. 2019, 08:41

Potrivit Odditycentral.com, doctorii dintr-un oraş din China au raportat un caz neobişnuit în care un bărbat nu se poate opri din tuşit de două luni. Se pare că o lipitoare era cea care îi ataca gâtul. După mai multe investigaţii, doctorii au aflat că, de fapt, erau două. Una în partea laringelui în care se află coardele vocale, iar una în nara dreaptă. Pacientul nu avea idee cum au reuşit lipitorile să intre în corpul lui, dar doctorii au banuit că le-a înghiţit în timp ce bea apă din râurile munţilor.

„Când a băut apa, cel mai probabil erau mici şi greu de observat. În următoarele luni, lipitorile i-au supt sângele şi au crescut”, a declarant Dr Rao Guanyong, directorul secţiei respiratorii.

Doctorii au reuşit să scoată lipitorile, iar pacientul este bine acum.

Vezi video în Gândul!