Amazon a retras de la vânzare decoraţiunile de Crăciun cu imagini de la Auschwitz

03 12. 2019, 11:00

Oficialii muzeului înfiinţat în locul fostului lagăr de la Auschwitz-Birkenau, din sudul Poloniei, au publicat pe platforma de micro-blogging Twitter imagini cu ornamentele care prezentau şine de cale ferată şi barăci. Printre produse se afla chiar şi o figurină cu Iisus trimis la exterminare, potrivit Mediafax.

Conducerea instituţiei a solicitat retragerea imediată a produselor, motivând că Amazon a dat dovadă de lipsă de respect faţă de tragica semnificaţie a fostului lagăr nazist.

„Să vinzi ornamente de Crăciun cu asemenea imagini nu este deloc potrivit. Cum ai putea asocia Auschwitz-ul cu un desfăcător de sticle?”, au scris reprezentanţii muzeului.

Aceştia au adăugat ulterior că Amazon ar fi retras de pe site obiectele jignitoare pentru o întreagă istorie dureroasă, încă proaspătă pentru oamenii din întreaga lume. Totuşi, puţin mai târziu, oficialii au adăugat un nou mesaj, după ce au descoperit alte obiecte similare care nu fuseseră retrase.

Americanii de la celebra companie online au declarat că „toţi comercianţii trebuie să urmeze protocolul vânzărilor, iar cei care nu respectă regulile vor fi traşi la răspundere. Produsele vizate au fost retrase”.

Lagărul de la Auschwitz a devenit un puternic simbol al genocidului în care şi-au pierdut viaţa şase milioane de evrei, între anii 1940 – 1945. Aproximativ un milion de evrei au murit în lagăr, alături de alţi peste 100.000 de oameni de alte naţionalităţi. 232.000 dintre victime au fost copii.