Al doilea medic confirmat cu coronavirus în România. A fost infectat tot din cauza Pacientului 17

13 03. 2020, 16:14

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), cele două noi cazuri de infecţie cu coronavirus sunt un bărbat de 50 de ani, care este medic şi manager la Spitalul „Gerota”, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne.

Al doilea caz confirmat este al unui pacient de 62 de ani, care a intrat în contact direct cu medicul gastroenerolog de la Spitalul Gerota din Bucureşti. Doctorul de la Gerota a luat virusul COVID-19 de la fostul ofiţer MAI (Pacientul 17) care a minţit când a spus că nu a plecat în străinătate. Astfel, numărul celor care au luat coronavirusul de la acesta, direct sau indirect, este de cel puţin 16.

În total, în România există 75 de cazuri confirmate cu infecţie cu coronavirus.