Virusul SARS-Cov 2, necunoscut pentru medici. Specialist: ”Ce vorbim acum se referă la ce ştim noi în ziua de astăzi”

17 03. 2020, 13:00

„Virusul corona nu este necunoscut în rândul medicilor. El e cunoscut din 1960, se transmite de la animale, de la păsări şi mamifere şi a mai fost celebru în 2002 şi 2012.

Însă în Wuhan apar pacienţi care fac pneumonii letale şi acestora li se descoperă noul tip de coronavirus, denumirea este SARS-Cov 2. Cercetătorii chinezi au făcut şi primele studii. Ca să poţi publica un studiu îţi trebuie câţiva ani de cercetare. Ca să poată apărea un studiu corect despre ce credem noi despre virusuri vor mai trece ceva ani. Ce vorbim acum se referă la ce ştim noi în ziua de astăzi”, a declarat medicul.

În ceea ce priveşte noutăţile pe care le avem despre COVID-19, doctorul spune că ştim sigur felul în care se transmite.

„Ştim ce teste trebuie făcute pentru depistarea lui, se ştie cum se transmite şi ştim că s-au îndeplinit criteriile OMS pentru a fi declarat pandemie. Ce nu se ştie e de ce unii oameni fac forme uşoare, asimptomatice şi alţii fac forme severe”, a explicat specialistul, potrivit Mediafax.