Cine este ”Elbrus”, comandantul rus care recruta oficiali ucraineni în Războiul din Crimeea

05 05. 2020, 00:00
Credit foto: Shutterstock

Într-o declaraţie publică, SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) a susţinut că generalul a fost recrutat înainte de începerea războiului din 2014 de către un operator FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei), colonelul Igor Egorov, în timpul uneia dintre numeroasele vizite ale rusului în Ucraina, ca parte a unei activităţi comune de combatere a terorismului ruso-ucrainean.

În comunicatul de presă al SBU se susţinute, de asemenea, faptul că Egorov era un agent KGB foarte decorat, iar ulterior a devenit ofiţer FSB, primind o medalie pentru rolul său în anexarea Crimeei în 2014.

Anunţul SBU a inclus, de asemenea, înregistrări audio ale conversaţiilor dintre Shaytanov şi Egorov şi o a treia persoană anonimă, pe care voiau să o contracteze pentru uciderea unui cetăţean cecen care locuia la Kiev.

Pe baza calităţii vocilor din audio şi a permutaţiilor persoanelor careu au discutat, se poate presupune că aceste conversaţii au avut loc faţă în faţă, deci nu prin telefon, iar dispozitivul de înregistrare a fost purtat de a treia persoană. Este plauzibil ca persoana anonimă să fi lucrat cu SBU într-o operaţiune.

Conform prezentării faptelor de către SBU şi a materialelor audio drept dovadă, col. Egorov de la FSB l-a însărcinat pe asasin cu uciderea lui Adam Osmayev, un cetăţean rus, care locuieşte în exil în Ucraina şi care condusese un batalion de ceceni care lupta alături de

Citeşte continuare pe Gândul!