Sute de persoane, evacuate din Ploiești după găsirea unei bombe din al Doilea Război Mondial

20 07. 2020, 15:15

Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate luni în Ploiești după găsirea unei bombei din cel de-al Doilea Război Mondial.

ISU Prahova a anunțat că s-a luat decizia evacuării unui supermarket și a 4 magazine vecine în vederea începerii operațiunilor de ridicare a bombei.

„Circa 200 persoane au fost evacuate din Kaufland și circa 100 din celelalte 4 magazine vecine”, au spus reprezentanții ISU.

O bombă de aviație de 200 de kilograme a fost găsită în Ploiești. La fața locului a fost chemată unitatea specială de intervenții pentru ridicarea acesteia. Potrivit ISU Prahova, bomba de aviație din al Doilea Război Mondial a fost găsită în apropierea Bulevardului Republicii din Ploiești.

Echipaj special pentru că bomba nu poate fi detonată la fața locului

La fața locului s-a deplasat o autospecială specializată în intervenții pirotehnice.

Zona este izolată, au anunțat reprezentanții ISU Prahova. Pentru că bomba nu poate fi detonată la fața locului, s-a solicitat un echipaj specializat pentru ridicarea acesteia de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgenta Ciolpani.

Pentru că bomba nu poate fi detonată la fața locului, s-a solicitat un echipaj specializat pentru ridicarea acesteia de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgenta Ciolpani.

În cel de-al Doilea Război Mondial, Ploieștiul a fost atacat de mai multe oeri de aviația anglo-americană. Unul dintre ele a avut loc în 1 august 1943, în cadrul operațiunii Tidal Wave şi a fost executat de trupele americane din Libia şi sudul Italiei. Scopul atacului a fost de a distruge rafinăriile de petrol ale Axei, aflate pe teritoriul României. Misiunea a fost una dintre cele mai costisitoare misiuni ale forţelor americane de pe teatrul din Europa, dar şi cea mai sângeroasă.

În misiune au zburat 177 bombardiere grele B-24 Liberator pornind de la Benghazi, Libia, care au atacat rafinăriile de la altitudine joasă cu pierderea a 53 de avioane, 44 în faţa anti-aerienei române şi germane, 440 de soldaţi americani au fost ucişi în luptă, iar 220 au fost capturaţi.