Un fost senator american susține că Armata SUA nu i-a dat voie să vadă rămășițe de OZN

12 05. 2021, 09:18

În anii recenți, Obiectele Zburătoare Neidentificate (OZN) și alte fenomene aeriene fără explicație au atras atenția multor persoane publice care spun că extratereștrii există sau cel puțin că este rezonabil să suspectăm asta.

Harry Reid, fost senator al statului american Nevada între 1987 și 2017, a sugerat chiar că Lockheed Martin, companie contractoare a Armatei americane, deține fragmente de OZN. Cu toate acestea, Reid a afirmat că nu a primit niciodată aprobarea să le vadă cu ochii săi.

„Mi s-a spus timp de zeci de ani că Lockheed are câteva dintre aceste materiale recuperate. Am încercat să obțin aprobare de la Pentagon pentru a le vedea. Mi-au spus că nu vor permite asta. Nu știu despre ce fel de autorizație era vorba, însă nu mi-ar fi dat-o”, a spus Reid.

„O să murim toți înainte să aflăm răspunsurile?”

Reid a fost sursa unor afirmații interpretate greșit care au ajuns în presă, conform cărora fostul senator chiar ar fi văzut materialele. Însă, deși Reid nu a spus asta niciodată, fostul senator a detaliat pentru jurnaliștii de la New Yorker faptul că materialele erau mult prea clasificate pentru el.

Asta susține ideea că Armata și Guvernul SUA tratează conceptul de obiecte aeriene neidentificate cu mai multă seriozitate decât înainte, fie că acestea provin dintr-o altă lume sau sunt de origine terestră.

„Există oameni care și-au petrecut întreaga viață studiind incidente precum Roswell și au murit înainte să obțină vreun răspuns. O să murim toți înainte să aflăm răspunsurile?”, a afirmat un fost oficial de la Pentagon, sub anonimat, pentru New Yorker.

Am putea afla în curând noi detalii despre OZN-uri

Însă, unele informații despre OZN-uri, dacă există cu adevărat, ar putea fi împărtășite în curând cu publicul, scrie Futurism.

CIA a dat publicității documente declasificate despre OZN-uri în ianuarie, însă fostul președinte Donald Trump mai eliberase o autorizație pentru ca toate agențiile de informații americane să împărtășească ce știu despre orice fenomene aeriene neexplicate până în această vară. Însă, rămâne de văzut dacă asta include și detalii despre așa-zisul depozit de la Lockheed Martin.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Pentagonul confirmă că imaginile cu un OZN în formă de piramidă sunt autentice

Fostul director al serviciilor de informații naționale spune că SUA a detectat mai multe OZN-uri decât știe publicul

Documentele CIA despre OZN-uri sunt varianta reală a serialului Dosarele X, susține un expert

Un fost senator a confirmat că Guvernul Statelor Unite ale Americii a mușamalizat ani de zile existența OZN-urilor