Un bulgar a creat o casă mobilă care se poate deplasa pe aproape orice suprafață

27 11. 2021, 20:00

Pe măsură ce pandemia a condus oamenii în locații îndepărtate, trecând de la distanțarea socială la distanțarea reală de zonele metropolitane, o casă mobilă pare a fi un vis futurist.

Ideea de „work and travel” s-a schimbat foarte mult în timpul pandemiei, iar oamenii s-au înclinat spre locuri de muncă care le permit să lucreze de acasă sau din alte locații îndepărtate, scrie Interesting Engineering.

Cu restricțiile de călătorie din ce în ce mai înăsprite în perioada de vârf a pandemiei, pe lângă obligația de a respecta regulile de distanțare socială, cea mai mare parte a populației lumii a rămas blocată în casele lor.

Pentru a veni cu soluții ingenioase, designerii din întreaga lume au gândit case și spații de lucru în versiuni mobile.

Conceptul futurist de casă mobilă al lui Encho Enchev, un designer 3D din Bulgaria, este proiectat să călătorească pe tot felul de terenuri cu ajutorul celor șase picioare mecanice ale sale și poate campa în locul dorit.

Enchev spune că inspirația pentru designul său a venit atât din popularitatea tot mai mare a lucrului la distanță, cât și din dragostea lui pentru munți și lacuri.

O casă mobilă i-ar putea ajuta pe oameni să fugă de stresul orașelor

Enchev a văzut oameni care doreau să părăsească orașele și să meargă în zone slab populate din natură, dar cărora le-ar fi lipsit confortul caselor lor și aveau probleme de accesibilitate pe terenurile accidentate. Conceptul său este făcut pentru a oferi o soluție pentru aceste probleme.

Afirmând că funcționalitatea și caracterul practic au fost cele mai importante lucruri pe care le-a avut în minte în timp ce își proiecta această casă mobilă, Enchev s-a gândit și la alte aspecte importante, cum ar fi greutatea și puterea.

Casa mobilă este alimentată de motoare electrice, dar dispune și de un generator de rezervă alimentat cu motorină în cazul unor probleme legate de motor.

Designul este un cadru cubic pe șase picioare mecanice care arată ca și cum ar fi apărut din filme SF. Casa mobilă este capabilă să traverseze aproape orice teren, inclusiv dealuri abrupte și chei de munte, cu picioarele sale mecanice, care sunt îmbunătățite cu 5 centimetri de straturi de cauciuc nealunecos și două vârfuri detașabile pe partea de jos a fiecărei piese pentru o fixare ușoară în pământ.

Casa mobilă poate fi fixată în poziție ridicată de la sol, în pantă sau așezată pe pământ.

Designul interior al casei mobile vine cu elemente high-tech inspirate dintr-o perspectivă arhitecturală futuristă.

Ferestrele casei mobile sunt echipate cu tehnologie smart glass care poate bloca lumina soarelui la nevoie. De asemenea, Enchev a folosit în designul său mobilier automatizat și gadgeturi inteligente.

Cu spațiul său de depozitare integrat, rezervoarele de apă și celulele de alimentare, casa mobilă permite locuitorilor săi să trăiască confortabil off-grid.

Deși doar un concept, casa gândită de Enchev ar putea deveni într-o zi ceva normal.

Vă recomandăm să citiți și:

Câți dintre români ar fi dispuși să plătească mai mult pentru vacanțe de 5 stele în țară

Implanturile mamare vor veni cu avertismente în SUA

Bază de date din China cu femei ”pregătite pentru reproducere” descoperită accidental pe internet

Adevăratul motiv pentru care marile branduri refuză să îmbrace femeile „plus size”