Comisia Europeană a suspendat programele de știință și cercetare cu Rusia

05 03. 2022, 09:30
Sursa foto: Profimedia

Comisia Europeană a suspendat cooperarea cu entitățile rusești în domeniul cercetării, științei și inovării, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, a anunțat vineri Comisia într-un comunicat citat de CNN.

De asemenea, Comisia suspendă plățile către entitățile rusești în cadrul contractelor existente și „nu va încheia niciun contract nou și niciun acord nou” cu organizațiile rusești.

„A sosit momentul să punem capăt cooperării noastre cu Rusia”

„Cooperarea UE în domeniul cercetării se bazează pe respectarea libertăților și drepturilor care stau la baza excelenței și a inovării. Agresiunea militară odioasă a Rusiei împotriva Ucrainei este un atac împotriva acelorași valori. Prin urmare, a sosit momentul să punem capăt cooperării noastre în domeniul cercetării cu Rusia”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Evaluarea situației în ceea ce privește Belarus este în curs de desfășurare, a adăugat comisia.