O nouă cercetare a descoperit unul dintre cele mai vechi ritualuri ale mayașilor

Care sunt cele mai vechi ritualuri de tranziție mayașe? Într-un studiu recent, cercetătoarea Yasmine Flynn-Arajdal a analizat iconografia mayașă pentru a înțelege importanța podoabelor pentru urechi în copilărie și vârsta la care acestea erau primite.

Studiul a stabilit că străpungerea urechilor era unul dintre cele mai vechi ritualuri de tranziție mayașe, având loc de cele mai multe ori între vârsta de patru luni și un an.

Aceste obiecte nu erau simple accesorii, ci erau considerate extensii ale suflului vital al individului, numit „ik’”. În scenariile de captivitate, îndepărtarea lor servea la deposedarea persoanei de identitatea socială și de umanitate, subliniind legătura profundă dintre aceste obiecte și esența ființei.

Perforarea urechilor este unul dintre cele mai vechi ritualuri de tranziție mayașe

Conform credințelor mayașe, sufletul era compus din treisprezece părți care trebuiau fixate prin diverse ritualuri pentru a preveni boala sau moartea. Pe lângă modelarea capului sau modificările dentare, străpungerea urechilor avea un rol crucial în construirea treptată a personalității copilului.

Analizarea a 83 de imagini istorice a demonstrat că, până la vârsta de patru ani, purtarea acestor podoabe devenea universală, fiind un eveniment care preceda adesea primirea hainelor specifice genului sau învățarea mersului. Deși în cazul aztecilor știm că procedura era realizată de specialiști în cadrul unor ceremonii, pentru mayași se presupune un proces similar, posibil supravegheat de figuri religioase, având în vedere că actul putea fi privit ca o formă de sângerare ritualică.

Ce bijuterii purtau copiii mayași?

Materialele folosite pentru aceste podoabe reflectau statutul social, jadul fiindu-i rezervat elitei, în timp ce obiectele din ceramică, scoici sau materiale perisabile precum lemnul și sfoara erau folosite de restul populației.

Un aspect fascinant al acestui ritual era extinderea lobului urechii pe tot parcursul vieții, proces care implica mărirea treptată a dimensiunii podoabelor pentru a evita rănirea țesutului. Pe măsură ce individul înainta în vârstă, aceste ansambluri deveneau tot mai elaborate și mai grele, scrie Phys.org.

Cercetările viitoare își propun să analizeze mai detaliat greutatea și dimensiunea acestor artefacte arheologice pentru a descifra tehnicile exacte prin care mayașii își modificau aspectul fizic în concordanță cu viziunea lor despre identitate și suflu vital.

Studiul a fost publicat în jurnalul Childhood in the Past.

Vă recomandăm să citiți și:

Un mormânt roman neobișnuit din Germania este complet gol

„Mumii de dinozauri” excepțional de bine conservate dezvăluie primele copite de reptilă cunoscute

Arheologii au scos la lumină un sit ceremonial vechi de 5.500 de ani în Iordania

Ce au găsit arheologii într-o vază egipteană rară, dedicată „Marelui Rege” Xerxes