Parada Victoriei de la Moscova (DOCUMENTAR)

10 05. 2022, 09:30

This browser does not support the video element.

Parada Victoriei ținută la Moscova a fost o paradă militară ținută în cinstea înfrângerii Germaniei în Al Doilea Război Mondial, numit de ruși Marele Război Patriotic. Prima paradă a avut loc la Moscova, capitala Uniunii Sovietice, în Piața Roșie, într-o zi ploioasă, la 24 iunie 1945, la mai bine de o lună de la semnarea, de către germani, a actului capitulării în fața comandanților sovietici – 9 mai.

Mareșalii Gheorghi Jukov, cel care a acceptat în mod oficial capitularea Germaniei din partea URSS, și Constantin Rokossovski au condus parada militară călare pe doi armăsari, unul alb și unul negru. Momentul este imortalizat printr-o statuie ecvestră din fața „Muzeului de Istorie” din Piața Manejului din Moscova.

Liderul Uniunii Sovietice la acea vreme, Iosif Vissarionovici Stalin, a asistat la paradă de la tribuna Mausoleului lui Lenin. Principalele momente ale paradei au fost defilările vehiculelor de luptă ale Armatei Roșii și zborul demonstrativ al avioanelor militare.

Unul dintre cele mai cunoscute momente ale paradei a fost defilarea unei subunități ai cărei soldați purtau drapelele de luptă ale diferitelor unități germane înfrânte, pe care apoi le-au aruncat pe caldarâm în față Mausoleului lui Lenin. Unul dintre aceste drapele a fost acela al unității Leibstandarte SS Adolf Hitler, cea care se ocupa de paza lui Hitler.

Astfel, 9 Mai a devenit sărbătoare oficială în URSS, în 1946, iar statele comuniste, inclusiv România, i-au urmat exemplul. Chiar și așa, occidentalii au fost ezitanți. Ținând seama de capitularea Japoniei, Washingtonul şi Londra sărbătoresc victoria în august, respectiv în septembrie.

Iar în Franța numai insistențele veteranilor de război au ținut capitularea Berlinului pe lista sărbătorilor naţionale. De fapt, într-o Europă liberă, întărită economic de planul Marshall american, celebrarea înfrângerii Germaniei şi-a pierdut repede semnificația.

Citește continuarea pe Gândul!