A patra doză de vaccin împotriva COVID-19, beneficii pentru cei mai vulnerabili

20 05. 2022, 03:00
Foto: Pixabay

Un grup de experți convocat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că ar putea exista unele beneficii în administrarea unei a doua doze de rapel a vaccinului contra COVID-19 pentru persoanele vulnerabile, în contextul răspândirii continue la nivel mondial a Omicron.

Într-o declarație, agenția de sănătate a Organizației Națiunilor Unite a declarat că există „un număr tot mai mare de dovezi privind importanța unei doze suplimentare de rapel” pentru grupuri care includ angajații din sănătate, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani și cele cu un sistem imunitar slab.

„Un număr tot mai mare de dovezi privind importanța unei doze suplimentare de rapel”

OMS a adăugat că grupul său de experți a evaluat datele limitate din șapte studii privind a doua doză de rapel a vaccinurilor cu ARN mesager, afirmând că nu există suficiente informații care să dovedească eficacitatea acestora la persoanele tinere și sănătoase, anunță Sky News.

„La cei care prezintă cel mai mare risc de boală severă sau de deces… beneficiul suplimentar al unei doze suplimentare de rapel de vaccin cu ARNm ar putea fi justificat”, a declarat OMS, recunoscând că ar putea exista provocări logistice sau de altă natură pentru a oferi oamenilor o a doua doză de rapel în unele țări, scrie Mediafax.