Home » D:News » Constantin al II-lea, ultimul rege al Greciei, a murit

Constantin al II-lea, ultimul rege al Greciei, a murit

Constantin al II-lea, ultimul rege al Greciei, a murit
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 11.01.2023

Ultimul rege al Greciei, Constantin al II-lea, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la vârsta de 82 de ani, au anunțat medicii săi, potrivit BBC.

Regele a murit într-o unitate de terapie intensivă dintr-un spital privat din Atena.

Constantin al II-lea a urcat pe tron în 1964, în timpul unei perioade agitate din istoria Greciei, care a culminat cu o lovitură de stat militară trei ani mai târziu.

La scurt timp, el a fost nevoit să fugă în străinătate în urma unei contra lovituri de stat nereușite. Monarhia a fost abolită în 1973. Constantin al II-lea a fost ulterior lipsit de cetățenia greacă.

Constantin al II-lea a câștigat aurul la Jocurile Olimpice din 1960

A fost căsătorit cu prințesa Anne-Marie a Danemarcei. Cuplul a avut cinci copii. În 2002, el și alți membri ai familiei au primit despăgubiri pentru fostele lor proprietăți din țară.

Pasionat de navigație, Constantin al II-lea a câștigat aurul într-o probă pe echipe la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma. De asemenea, a făcut parte din Comitetul Olimpic Internațional.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
Ce spune știința despre oamenii care preferă să fie singuri
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Inteligență Artificială și Inteligență Artificială Generală?
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră din România
Cătălin Codescu vine la „Podcast cu Prioritate” #112. ProMotor analizează principalele probleme de siguranță rutieră ...
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări
Soarele ar fi distrus un Super-Pământ chiar la începutul existenței sale, indică noi cercetări
Este nevoie să-ți „detoxifici” scalpul? Când poate fi utilă o curățare în profunzime
Este nevoie să-ți „detoxifici” scalpul? Când poate fi utilă o curățare în profunzime
De ce a renunțat o jurnalistă la podcasturi: „Mi-am dat voie să las mintea să rătăcească”
De ce a renunțat o jurnalistă la podcasturi: „Mi-am dat voie să las mintea să rătăcească”
Somnul de recuperare din weekend ar putea proteja inima. Cât este prea mult?
Somnul de recuperare din weekend ar putea proteja inima. Cât este prea mult?
Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar”
Ziua în care România devenea „stat naţional-legionar”
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
Duminica de altădată: ziua în care nu trebuia să faci nimic
Duminica de altădată: ziua în care nu trebuia să faci nimic
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?
Veninul de scorpion, cercetat ca posibilă sursă pentru noi tratamente ale bolilor hepatice
Veninul de scorpion, cercetat ca posibilă sursă pentru noi tratamente ale bolilor hepatice
Pământul nu este deloc o anomalie cosmică, indică noi simulări
Pământul nu este deloc o anomalie cosmică, indică noi simulări
Ce știm greșit despre Antichitate: mituri despre romani, greci și egipteni, demontate de istorici
Ce știm greșit despre Antichitate: mituri despre romani, greci și egipteni, demontate de istorici
15 fapte mai puțin cunoscute despre serialul „Peaky Blinders”
15 fapte mai puțin cunoscute despre serialul „Peaky Blinders”
Oamenii de știință au observat cum apa se transformă într-o „sticlă” ciudată în loc de gheață
Oamenii de știință au observat cum apa se transformă într-o „sticlă” ciudată în loc de gheață