Descoperirea făcută de Moderna în timpul studiilor clinice pentru noul vaccin împotriva COVID-19

12 09. 2023, 00:00
Sursa foto: Shutterstock

Compania Moderna a anunțat recent că datele studiilor clinice au arătat că vaccinul său actualizat COVID-19 va fi probabil eficient împotriva subvariantei BA.2.86. Este o variantă foarte modificată a coronavirusului care a ridicat temeri privind o reapariție a infecțiilor.

Subvarianta BA.2.86 este atent monitorizată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de centrul american pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).

Compania Moderna susține că vaccinul său a generat o creștere de 8,7 ori a anticorpilor împotriva virusului.

„O veste pe care oamenii vor dori să o audă”

„Credem că aceasta este o veste pe care oamenii vor dori să o audă în timp ce se pregătesc să iasă și să își facă vaccinurile de toamnă”, a declarat șefa departamentului de boli infecțioase de la Moderna, Jacqueline Miller, potrivit Reuters.

CDC a indicat anterior că BA.2.86 ar putea să provoace infecții la persoanele care au mai avut COVID-19 sau care au fost vaccinate. Tulpina Omicron are peste 35 de mutații în porțiunile cheie ale virusului.

Moderna a împărtășit noua descoperire cu autoritățile

Moderna a mai anunțat că a împărtășit noua descoperire privind vaccinul său cu autoritățile de reglementare.

BA.2.86 a fost detectat în Elveția, Africa de Sud, Israel, Danemarca, SUA și Marea Britanie, potrivit unui oficial al OMS.

Deși monitorizează cu atenție varianta, mai mulți experți au declarat că este puțin probabil ca aceasta să provoace un val de boli grave și decese, ca urmare a apărării imunitare constituite la nivel mondial în urma vaccinării în masă și a infecțiilor anterioare.