Zeci de mii de femei din Anglia ar putea primi un medicament pentru prevenirea cancerului de sân

08 11. 2023, 03:00
Sursa foto: Profimedia

Zeci de mii de femei din Anglia ar putea beneficia de un medicament care ajută la prevenirea cancerului de sân. Este vorba despre Anastrozol, care a fost folosit mulți ani pentru a trata boala, dar care acum este autorizat drept măsură preventivă.

Studiile recente arată că medicamentul poate reduce incidența cancerului de sân cu aproape 50% la femeile aflate în postmenopauză care prezintă un risc crescut, potrivit BBC.

Aproximativ 289.000 de femei cu risc moderat sau ridicat de cancer de sân sunt eligibile pentru acest medicament. Dacă una din patru dintre acestea acceptă tratamentul preventiv, ar putea fi eliminate 2.000 de cazuri de cancer de sân în Anglia.

Cum acționează medicamentul împotriva cancerului de sân?

Astfel s-ar economisi 15 milioane de lire sterline care reprezintă costurile de tratament, estimează NHS England.

Anastrozolul acționează prin blocarea unei enzime. Tratamentul se administrează sub forma unui comprimat de 1 mg, o dată pe zi, timp de cinci ani. Efectul protector durează ani de zile după ce o femeie a încetat să mai ia medicamentul, susține oficialii.