Un avion Boeing plin cu pasageri a rămas fără o roată chiar înainte de decolare

26 01. 2024, 09:00
Sursa foto: Shutterstock

Roata unui avion de pasageri Boeing a căzut chiar înainte de decolare. Incidentul s-a produs pe un aeroport din SUA. Nu au fost persoane rănite, iar pasagerii au fost transferați în alt avion.

Avionul implicat în incident este un model Boeing 757. Acesta aștepta să decoleze de pe Aeroportul Internațional Hartsfield-Jackson Atlanta spre Bogota, Columbia. La bord se aflau 172 de pasageri, doi piloți și patru membri ai echipajului, potrivit NBC News.

Administrația Federală de Aviație a întocmit un raport preliminar în care scrie că roata din față s-a desprins și s-a rostogolit până în afara pistei.

Pasagerii au fost transferați în alt avion

Nu au fost persoane rănite, iar pasagerii au fost transferați în alt avion, au anunțat reprezentații companiei care deține aeronava

Aeronavele Boeing au fost implicate în mai multe incidente în ultima perioadă.