Prima pagină D:News

Cioran, impostor?

Redactia Descopera.ro | 06.13.2010 | ● Vizualizări: 136
Cioran, impostor?     cioran, emil cioran, cultura, filosofie, impostura, glume, Frédéric Rouvillois + zoom
Galerie foto (1)

Sub titlul "Colecţionarul de imposturi", Frédéric Rouvillois (autor, intre altele, al unei "Istorii a snobismului") antologhează, repovestindu-le cu har şi haz, câteva dintre cele mai ingenioase, demente, incredibile acte de impostură (a se citi plagiate, păcăleli, falsuri, minciuni, basne, goange, canularuri) din literatură, istorie sau politică. Ba chiar şi din articolele de fapt divers ale ziarelor. Asta pentru că, nu-i aşa, "totul a fost, este şi va fi colecţionat".

Şi atunci, se intreabă autorul, de ce să strângă in cutiuţe şi sertăraşe ambalaje de portocale sau prezervative? Sau, cum au făcut alţii, spre amuzament, de ce să reunească ideile primite, locurile comune sau prostia? De ce să nu adune, in năvodul unei singure cărţi, imposturile lumii? Nu pe cele de toată mâna, şotiile, fleacurile şi cacealmalele ocazionale, ci pe cele mai gogonate, pe acelea care au făcut istoria să derapeze şi care au suscitat observatorilor un sentiment confuz, in care se amestecă groaza şi stupoarea, furia şi admiraţia.

Impostura (din latinescul "imponere", a inşela) cunoaşte patru genuri majore şi o multitudine de nuanţe (inşelăciunea simplă, făcută să prezinte o ficţiune drept fapt real, inşelăciunea menită să denunţe a altă inşelăciune, mistificarea benignă, ticluită ca să stârnească zâmbete, calomnia, deraierea la limita patologicului etc.) pe care Rouvillois incearcă să le ilustreze prin circa o sută de exemple, de la Claude des Armoises, care s-a dat drept Jeanne d'Arc (după ce aceasta fusese arsă pe rug), până la Mathurin Bruneau, care a reuşit să-şi convingă contemporanii că este Ludovic al XVII-lea.

Unele sunt de-a dreptul hilare, altele patetice, unele pline de ură, altele sâcâitoare, iar eroii lor sunt fie falsificatori de geniu, fie escroci subtili, fie şarlatani veroşi, fie pretendenţi improbabili, fie savanţi dubioşi.

Florilegiul se deschide cu un capitol dedicat unei uriaşe mistificări datând din anul 1925, care il are ca protagonist tocmai pe un astfel om de ştiinţă: Paul Kamerrer, un biolog socialist vienez. Dorind să demonstreze adaptabilitatea speciilor şi forţa genelor, acesta a făcut un studiu "strălucit", in urma căruia a ajuns să fie considerat până şi in Statele Unite, un "Darwin al secolului XX". El a pornit de la ideea că broscoii de apă au pe lăbuţe nişte pernuţe nupţiale, sau perii copulatorii, cu care işi ţin aleasa ca să nu fugă in timpul actului sexual. Pe de altă parte, broscoii de pământ ("les crapauds accoucheurs") nu prezintă această particularitate, pentru că, pe sol ferm, doamna broască nu are cum să fugă "pretinzând că suferă de migrenă".

Citeste pe larg in Ziarul de Duminica

Descopera lumea in care traiesti!



ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI