Rusia va explora un lac misterios din Antarctica

08 02. 2011, 13:17

"Mai avem foarte puţin până vom ajunge la el", declara în urmă cu doar câteva zile Alexei Turkeyev, lider al bazei polare ruse Vostok. Echipa coordonată de omul de ştiinţă a forat continuu vreme de săptămâni întregi pentru a atinge lacul, aflat la o adancime de 3.750 de metri sub calota de gheaţă, înainte ca scurta vară antarctică să se încheie. Aici s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură cunoscută pe Terra, de minus 89,2 grade Celsius.



Oamenii de ştiinţă suspectează că adâncurile lacului vor dezvălui noi forme de viaţă, oferind informaţii despre cum arăta planeta înaintea erei glaciare şi despre cum a evoluat viaţa. De asemenea, ar putea oferi o idee despre posibilele condiţii de viaţă existente în locuri extreme similare, precum Marte şi Europa, luna lui Jupiter.



Lacul Vostok, cum a fost numit, este aproximativ de mărimea lacului siberian Baikal, fiind cel mai mare şi cel mai adânc dintre toate cele 150 de lacuri subglaciare izolate din Antarctica. Este suprasaturat cu oxigen, neasemănându-se cu vreun alt mediu cunoscut de pe Terra.



Cum iarna începe să muşte agresiv din ţinutul Antarcticii, planul iniţial era ca echipa să părăsească situl pe data de 6 februarie, cu ultimul zbor din sezonul "estival". La data ultimului contact cu ruşii făcut public, pe 4 februarie, temperatura în locul unde se aflau era deja de minus 40 de grade Celsius şi ei mai aveau doar cinci metri de forat până să îşi atingă obiectivul.

Sursa: Newsdaily

Descoperă lumea în care trăieşti: