Plasticul care conduce electricitatea

24 02. 2011, 13:38

Specialiştii de la Universitatea Queensland şi Universitatea New South Wales susţin că, teoretic, se poate fabrica plastic care să nu permită trecerea curentului electric sau, la fel de bine, plastic care să conducă electricitatea tot atât de bine ca metalele, precum şi orice tip intermediar.

Interesul procedeului constă în faptul că, astfel, se deschide drumul spre construirea unor componente electronice (pentru computere, de exemplu) realizate din plastic, mult mai ieftine, care să înlocuiască elementele din materiale semiconductoare, folosite în mod curent astăzi, dar care sunt mai costisitoare.

Reversul medaliei este reprezentat de faptul că, astfel, ar creşte cantitatea de material plastic produsă şi utilizată la scară mondială, cu urmări nefaste asupra mediului şi asupra sănătăţii umane.

Sursa: The Register