Invenţie japoneză: telefonul în formă de om… uleţ (VIDEO)

08 03. 2011, 05:00

Mare cât palma, telefonul arată ca o păpuşă cu un design simplificat, astfel încât să poată reprezenta deopotrivă un bărbat sau o femeie, o persoană tânără sau una vârstnică, au afirmat producătorii.

Original este şi învelişul telefonului - un material sintetic asemănător la atingere cu pielea umană.

Scopul acestui design neobişnuit este, au explicat inventatorii, ca utilizatorul "să se simtă mai aproape de persoana de la celălalt capăt al firului".

Telefonul are un difuzor în "cap", iar pe piept - un LED, care devine albastru cînd dispozitivul este în funcţiune şi roşu când se află în standby.

Dezvoltat de specialişti ai Universităţii din Osaka şi ai operatorului de telefonie mobilă NTT DoCoMo, telefonul ar putea fi comercializat peste aproximativ 5 ani, după ce i se vor adăuga funcţii de recunoaştere a vocii şi imaginii.

Sursa: Discovery News