Cel mai tânăr alcoolic din Marea Britanie are 3 ani

14 03. 2011, 12:05

În regiunea West Midlands, situată în centrul Angliei, a fost descoperită cea mai tânără persoană tratată de alcoolism din Marea Britanie. În vârstă de numai 3 ani, copilul a fost spitalizat din cauza aceastei dependenţe, după ce timp de şase luni a consumat cu regularitate băuturi alcoolice.

Între 2008-2010, circa 13 tineri au fost descoperiţi de către Heart of England NHS ca fiind alcoolici. În aceeaşi perioada, copii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani au fost trataţi de abuzul permanent de băuturi alcoolice.

Aceste cazuri multiple ar trebui să îngrijoreze autorităţile, fiind aşteptată în următoarea perioadă o creştere a numărului de tineri dependenţi de alcool.

Sarah Matthews, purtătoarea de cuvânt a British Liver Trust, a declarat că preţurile extrem de mici la alcool şi promoţiile care se fac la aceste produse duc la creşterea numărului de minori care consumă în mod exagerat alcool.

Statisticile demonstrează că sute de copii ajung în spital din cauza părinţilor care le cumpără şi le dau băuturi alcoolice. În ultimii cinci ani, peste 165 de tineri sub 17 ani au intrat în spital din cauza problemelor provocate de băutură şi droguri.

Sursa: The Telegraph