Păsările văd mult mai multe culori decât oamenii

25 06. 2011, 00:00

Descoperirile se bazează pe studiul sistemulului vizual al păsărilor, ce demonstrează că există o evoluţie a penajului păsărilor de peste milioane de ani, acesta pornind de la culori monotone şi ajungând la unele pline de viaţă. Păsările au dobândit treptat abilitatea de a crea noi pigmenţi şi culori structurale.

"Hainele noastre au fost destul de cenuşii înainte de inventarea coloranţilor de anilină, iar apoi culorile au devenit ieftine şi s-a ajuns la explozia de haine colorate pe care le purtăm şi astăzi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul păsărilor", susţine Richard Prum, profesor în cadrul Departamentului de Ornitologie, Ecologie şi Biologie Evolutivă.

Oamenii de ştiinţă au făcut diferite speculaţii de-a lungul timpului referitoare la modul în care păsările obţin culorile penajului, dar studiul actual este primul care se întreabă care este diversitatea de culori pe care păsările o pot percepe.

Acest studiu arată că păsările pot vedea mai multe culori decât o pot face oamenii. De asemenea, ele pot vedea mai multe culori decât au pe propriul lor penaj. Păsările au celule cu conuri suplimentare în retină, celule sensibile la ultraviolete, astfel fiind capabile să vadă o gamă mai mare de culori decât o pot face oamenii.

De-a lungul timpului, păsările au evoluat o combinaţie uluitoare de culori care au inclus şi pigmenţi de melanină (cei care dau tenta de culoare a pielii umane), pigmenţi carotenoizi (care provin din dieta lor) şi culori structurale. Studiul demonstrează că aceste culori structurale produc cea mai mare parte din diversitatea culorilor descoperite în penajul păsărilor, deşi aceasta sunt mai rar întâlnite la păsări.

Coautorul studiului, Marc Caswell Stoddard de la Cambridge, cel care a început investigarea sistemului vizual al păsărilor, şi-a dorit să afle de ce păsările nu produc culori ultraviolete precum galben sau roşu, invizibile pentru om, dar detectabile pentru ele însele.

"Nu ştim de ce culorile penajului lor sunt atât de limitate. Ieşirea din această gamă de culori ar fi imposibilă cu tehnicile actuale şi ar reprezenta un dezavantaj pentru ele", sustine Stoddard. "Asta nu înseamnă că paleta de culori a păsărilor nu poate evolua şi extinde către noi culori", subliniază Plum.

"Păsările pot reproduce între 26% şi 30% din culorile pe care acestea le pot percepe, dar ele au încercat de-a lungul timpului să treacă peste aceste limite", adaugă Plum.

"Este uimitor să realizezi că, pe cât de divers şi de frumos ne pare nouă penajul colorat al păsărilor, oamenii sunt practic orbi în comparaţie cu ele", a conchis cercetătorul.

Sursa: Eurekalert