Home » D:News » Extratereştrii ar putea distruge omenirea pentru a proteja alte civilizaţii

Extratereştrii ar putea distruge omenirea pentru a proteja alte civilizaţii

Publicat: 20.08.2011
Extratereştrii ar putea distruge omenirea pentru a proteja alte civilizaţii
Un raport elaborat de un grup de cercetători afiliaţi agenţiei americane NASA susţine că în cazul în care există extratereştri, aceştia ar putea decide exterminarea rasei umane, ca urmare a pericolului pe care aceasta îl reprezintă pentru alte civilizaţii.

Cercetătorii afirmă că în cazul în care nu vom reduce nivelul gazelor cu efect de seră este posibil să fim martorii unui atac din partea extratereştrilor. Aceştia susţin că în cazul în care fiinţele extraterestre ne monitorizează şi consideră schimbările ce au loc în atmosfera Pământului drept simptomele unei civilizaţii a cărei dezvoltare a scăpat de sub control, aceştia ar putea lua măsuri drastice în ceea ce ne priveşte, pentru ca omenirea să nu devină o ameninţare mai mare.

Acest scenariu speculativ vine din partea unor oameni de ştiinţă, afiliaţi NASA, cercetători în cadrul Universităţii de Stat din Pennsylvania, SUA. Ei sunt de părere că, la un moment dat, oamenii ar putea intra în contact cu o civilizaţie extraterestră. Shawn Domagal-Goldman, cercetător în cadrul Diviziei de Ştiinţă a NASA, a creat alături de colegii săi o listă cu posibilele cauze care pot duce la o întâlnire de gradul zero.

Teoria cercetătorilor de la NASA a apărut în cadrul raportului „Oare contactul cu extratereştrii va fi benefic sau va răni umanitatea?”. În acest raport, aceştia împart posibilităţile de contact cu extratereştri în trei mari categorii: benefice, neutre şi nocive.

Întâlnirile benefice ar putea consta în simpla detectare a unei inteligenţe extratereste, prin interceptarea unor transmisii străine cu scopul de a contacta organisme de cooperare care să ne ajute să ne ajute să rezolvăm problemele globale precum foamea, sărăcia şi bolile.

Un alt rezultat benefic pe care cercetătorii îl consideră prosibil prevede umanitatea triumfând în urma unui atac extraterestru, sau chiar salvarea noastră de către o altă specie extrapământeană. „În aceste scenarii, umanitatea ar beneficia nu doar de pe urma victoriei morale, ci ar putea profita şi de oportunitatea de a studia tehnologiile extraterestre”, a declarat autorul raportului.

Un alt tip de apropiere cu extratereştrii ar putea lăsa umanitatea ca până acum. Este posibil ca aceştia să fie mult prea diferiţi faţă de noi, iar comunicarea cu ei să nu ajute cu nimic. Ar putea să ne invite să ne alăturăm „Clubului Galactic”, iar cerinţele de intrare să fie mult prea birocratice pentru ca omenirea să fie de acord să-şi bată capul cu ele.

Cel mai nefavorabil scenariu ar fi acela în care întâlnirea cu extratereştrii va fi nocivă. În timp ce aceştia ar veni să se hrănească, ar putea ataca, iar oamenii vor suferi atât psihic, cât şi fizic din cauza bolilor pe care extratereştrii le poartă.

Pentru a menţine şansele de supravieţuire ale umanităţii, cercetătorii îndeamnă la prudenţă când vine vorba de transmiterea unor mesaje în spaţiu, iar în mod particular ne avertizează să nu mai transmitem informaţii cu privire la structura noastră biologică.

De asemenea, autorii avertizează că extratereştrii ar putea fi prudenţi atunci când vine vorba de o civilizaţie care se extinde rapid, sau ar putea fi predispuşi să distrugă alte forme de viaţă odată ce vor creşte, aşa cum am făcut şi noi cu alte specii de pe Terra. În cel mai negru scenariu, extratereştrii ar putea decide să distrugă specia noastră pentru a proteja altele. „Compoziţia atmosferică a Pământului poate fi detectată de pe alte planete, iar dacă civilizaţiile extraterestre vor ajunge la concluzia că reprezentăm un pericol prin comportamentul nostru distructiv, ar putea decide să ne distrugă”, susţin cercetătorii.

Chiar dacă nu vom contacta în cele din urmă vreo civilizaţie extraterestră, oamenii de ştiinţă susţin că acest raport este util, pentru că luând în calcul potenţialele scenarii, omenirea îşi poate planifica mai bine viitorul, evitând colapsul planetar şi luând măsurile necesare pentru perpetuarea speciei pe termen lung.

Sursa: The Guardian

Cele mai noi articole
Coif vechi de peste 300 de ani, găsit în locuința unui bărbat din Argeș
Coif vechi de peste 300 de ani, găsit în locuința unui bărbat din Argeș
Lacurile subterane de pe Marte ar putea fi doar o iluzie. Ce arată cercetări recente?
Lacurile subterane de pe Marte ar putea fi doar o iluzie. Ce arată cercetări recente?
Peștele de gheață, creatura bizară care își face cuiburi la mii de metri adâncime
Peștele de gheață, creatura bizară care își face cuiburi la mii de metri adâncime
Cea mai bătrână țestoasă documentată vreodată încă se bucură din plin de viață
Cea mai bătrână țestoasă documentată vreodată încă se bucură din plin de viață
Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu – FOTO
Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu – FOTO
Rusia acuză că „SUA provoacă o amplificare a tensiunilor”
Rusia acuză că „SUA provoacă o amplificare a tensiunilor”
Femeile care au avut bunici fumători în tinereţe pot avea mai multă grăsime corporală
Femeile care au avut bunici fumători în tinereţe pot avea mai multă grăsime corporală
Analiză: Cât de aproape suntem de sfârșitul pandemiei după apariția Omicron
Analiză: Cât de aproape suntem de sfârșitul pandemiei după apariția Omicron
Observatorul Astronomic din Galați monitorizează un asteroid periculos pentru Pământ
Observatorul Astronomic din Galați monitorizează un asteroid periculos pentru Pământ
Cum a fost un fetus păstrat în interiorul unei mumii egiptene antice? Cercetătorii au găsit explicația
Cum a fost un fetus păstrat în interiorul unei mumii egiptene antice? Cercetătorii au găsit explicația
Telescopul Spațial James Webb a ajuns la destinație. Ce urmează acum pentru observator?
Telescopul Spațial James Webb a ajuns la destinație. Ce urmează acum pentru observator?
O femeie a fost arestată la Auschwitz după „o glumă stupidă” în faţa lagărului
O femeie a fost arestată la Auschwitz după „o glumă stupidă” în faţa lagărului
Cele mai vechi frunze de ceai preparate au fost găsite într-un mormânt regal
Cele mai vechi frunze de ceai preparate au fost găsite într-un mormânt regal
România ar putea organiza Jocurile Olimpice de Iarnă din 2028
România ar putea organiza Jocurile Olimpice de Iarnă din 2028
Vremea în următoarele săptămâni. Meteorologii anunță frig puternic
Vremea în următoarele săptămâni. Meteorologii anunță frig puternic
Criza îngrăşămintelor chimice ar putea duce la noi scumpiri de alimente
Criza îngrăşămintelor chimice ar putea duce la noi scumpiri de alimente
Când ar putea fi lansat Project Iris, ochelarii de Realitate Augmentată de la Google
Când ar putea fi lansat Project Iris, ochelarii de Realitate Augmentată de la Google
Statui colosale, asemănătoare unor sfincși, descoperite într-un templu egiptean antic
Statui colosale, asemănătoare unor sfincși, descoperite într-un templu egiptean antic