Aborigenii australieni renunţă la vânătoarea de vaci de mare

12 09. 2011, 10:51

Înţelegerea vine după ce, în urmă cu două săptămâni, un studiu trăgea un semnal de alarmă în privinţa scăderii numărului de dugongi şi ţestoase care trăiesc pe coasta Australiei, ca urmare a foametei din adâncuri.

Pactul dintre stat şi grupurile de aborigeni va fi aplicat din zona Burrum Heads, la sud de oraşul Bundaberg, până la insula Curtis. Inundaţiile din acest an care s-au abătut asupra coastei australiene au avut un efect devastator asupra algelor, principala sursă de hrană pentru cele două specii. "Facem tot ce putem pentru a limita numărul de animalele moarte sau eşuate", a declarat Ministrul Mediului, Vicky Darling.

Ca urmare a legislaţiei din Native Title Act, aborigenii au dreptul de a vâna aceste animale, chiar dacă sunt pe cale de dispariţie. Cele 4 grupuri aborigene au decis să renunţe voluntar, pentru o perioadă temporară, la acest drept.

La începutul acestei săptămâni, cunoscutul realizator TV Bob Irwin s-a alăturat campaniei pentru salvarea vacilor de mare şi a ţestoaselor. Acesta a adresat un mesaj emoţionant, solicitând un moratoriu asupra vânătorii acestor două specii grav afectate de lipsa hranei.

Sursa: SMH