„Paraziţii genetici” au determinat trecerea de la dezvoltarea puilor în ou la dezvoltarea în uter

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

Un nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Yale descrie schimbările moleculare care le-au permis mamiferelor să poarte embrionul, până la completa dezvoltare, în uter, mediu mult mai sigur comparativ cu cel din ou.

„Înainte se credea că schimbările au avut loc doar prin mici mutaţii la nivelul structurii ADN, mutaţii care se acumulează de-a lungul timpului. Dar în acest caz avem de-a face cu o schimbare de mare amploare, care a modificat porţiuni mari ale genomului, ducând la schimbări morfologice importante,” a declarat profesorul de biologie evoluţionistă Gunter Wagner, de la Universitatea Yale, SUA.

• Germania avertizează că Rusia ar putea ataca NATO până în 2029
• John Travolta a primit Palme d’Or onorific pentru întreaga carieră

Cercetătorii au studiat istoria evoluţionistă a sarcinii, observând unele celule din uter, asociate cu dezvoltarea placentei şi au comparat funcţia acestor celule la mai multe specii: la oposum (un animal marsupial care naşte la doar două săptămâni după conceperea fătului), la tatu şi la om – acestea din urmă fiind specii care poartă embrionul în uter timp de mai multe luni.

Rezultatele au arătat că numai la mamiferele placentare există peste 1.500 de gene a căror activitate era legată de dezvoltarea uterului. Activitatea acestor gene e coordonată de transpozoni – porţiuni de material genetic care se replică în interiorul genomului gazdă şi care erau numite înainte ADN „junk”.

Transpozonii se dezvoltă ca nişte paraziţi care invadează corpul, multiplicându-se şi ocupând tot mai mult spaţiu în genom. Dar, departe de a fi un ADN redundant şi inutil, aşa cum s-a crezut timp de decenii, ei au sarcina de a activa sau inhiba unele gene legate de sarcină. Ei nu sunt nişte gene care să fi suferit mici modificări pe perioade lungi de timp, ci mai degrabă un fel de subansambluri prefabricate ce se instaleză într-un genom-gazdă, care ulterior „recalifică” aceste unităţi, obligându-le să îndeplinească funcţii noi, precum facilitarea comunicării dintre mamă şi făt.

Sursa: Futurity