O pilulă de ultimă generaţie va „înota” în intestinele pacienţilor

16 01. 2012, 13:19

Robotul are dimensiunea unei pilule obişnuite şi este propulsat prin intermediul unor puternice câmpuri magnetice generate de un dispozitiv RMN.

O „coadă” de dimensiunile 20 mm x 5 mm, alcătuită din cupru şi polimeri flexibili, vibrează datorită câmpurilor magnetice şi propulsează micro-robotul de-a lungul tractului intestinal.

Creatorii săi speră că noul dispozitiv medical va explora labirintul intestinal al pacienţilor şi va oferi imagini video şi fotografii necesare stabilirii unor diagnostice cât mai exacte. Prin intermediul micro-robotului ar putea fi identificate unele forme incipiente de cancer şi tratate eficient infestările cu paraziţi intestinali.

Ţinând cont că tehnologia imagisticii medicale va continua să se miniaturizeze, cercetătorii vor crea pe viitor dispozitive cu camere video mai mici decât acesta.

Gabor Kosa şi Peter Jakab, cei doi cercetători care au creat acest dispozitiv medical, au declarat că aparatul dezvoltat de ei este capabil să facă câte o fotografie la fiecare jumătate de secundă, devenind aşadar un instrument cu adevărat revoluţionar de endoscopie.

Sursa: Singularityhub