A fost descifrat modelul creierelor ucigaşilor în serie

19 01. 2012, 13:11

Mihail Simkin şi Vwani Roychowdhury, cercetători în cadrul Universităţii California din Los Angeles, au analizat modul de gândire al celebrului ucigaş ucrainian Andrei Cikatilo.

Conform datelor autorităţilor, cât şi proprilor mărturisiri, Andrei Cikatilo a ucis nu mai puţin de 56 de oameni în decursul a 12 ani, fiind executat în anul 1994.

Când crimele sale au fost analizate cronologic, abominabilele fapte păreau să urmeze un tipar precis, cunoscut în limbaj matematic sub termenul de „Scara Diavolului”.

Intervalele dintre crime urmau o lege matematică, iar ucigaşul ataca atunci când stimularea neuronală din creierul său depăşea un anumit nivel-limită.

„Nu ne putem aştepta întotdeauna ca ucigaşii să comită crime în momentul în care stimularea neuronală depăşeşte limitele de suportabilitate. Ucigaşul în serie are nevoie de timp pentru a-şi stabili planul şi conjunctura viitoarei crime. Din acest motiv, presupunem că ucigaşii comit crimele după dispariţia excitaţiei neuronale. Presupunem că actul crimei, în sine, are asupra creierului ucigaşului un efect sedativ, ceea ce duce la final la dispariţia excitaţiei neuronale” , declară cei doi matematicieni.

Sursa: Discovery News