Ce-i cu obsesia asta a fericirii? A ajuns să ne facă nefericiţi…

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Într-un studiu publicat în jurnalul Emotion, cercetătorii de la Universitatea din Queensland, Australia, afirmă că, uneori, a promova intens starea de fericire, aşa cum se întâmplă azi, prin intermediul mass media, creează o anumită presiune asupra oamenilor, iar această presiune îi face să se simtă şi mai trişti.

Psihologii recomandă adesea pacienţilor lor să nu lupte împotriva sentimentelor de tristeţe şi anxietate, să nu încerce să le reprime, ci să recunoască şi să accepte existenţa acestor emoţii negative, iar atunci acestea nu mai sunt atât de mult amplificate.

Societatea, însă, nu se comportă la fel cu psihologii când e vorba despre acceptarea acestor emoţii negative. Oamenii sunt bombardaţi permanent cu mesage ce sugerează, sub o formă sau alta, că a te simţi trist şi nefericit e un fel de eşec, că oamenii care au succes în viaţă sunt cei fericiţi etc.

Cu toate că există mari beneficii ale faptului de a fi fericit, spune prof. Brock Bastian, autor al studiului, dacă oamenii trişti se simt presaţi şi obligaţi să fie fericiţi, atunci starea lor se va înrăutăţi.

Cercetătorii au realizat un studiu pe cca. 300 de persoane, investigînd relaţia dintre aşteptările de ordin social şi emoţiile personale. În acest scop, i-au întrebat pe participanţi în ce măsură îşi acceptau propriile stări de tristeţe, depresie, anxietate şi stres şi cum credeau că acceptă cei din jur existenţa acestor emoţii negative la ei.

Cu cât oamenii simţeau că societatea acceptă mai puţin aceste sentimente, cu atât se simţeau mai nefericiţi, au arătat rezultatele. Iar aceste „aşteptări sociale” aveau un efect mult mai puternic, amplificând sentimentele negative mai mult decât faptul de nu le accepta ei înşişi.

Oamenii de ştiinţă au studiat,. de asemenea, diferenţele culturale în ceea ce priveşte conceptul de fericire, comparând participanţi australieni cu alţii japonezi.

În Japonia. s-a constatat, căutarea obstinată a fericirii este văzută ca fiind „oarecum imorală”, oamenii având în vedere mai curând echilibrul între diferitele stări, spre deosebire de occidentali.

La japonezi, exista aceeaşi relaţie între aşteptările sociale şi emoţiile negative ca şi la occidentali, dar era mult mai puţin pronunţată. Cu alte cuvinte, aşteptările privind fericirea nu erau atît de mari, deci presiunea resimţită de oameni era mai mică.

Legătura dintre emoţiile proprii şi ceea ce aşteaptă societatea de la fiecare dintre noi a fost evidenţiat de cercetători printr-un experiment: participanţii au fost împărţiţi în două grupuri şi puşi să citească nişte „tăieturi din ziare” – dar nu reale, ci întocmite special de către cercetători – despre modul în care societatea acceptă tristeţea. Unul dintre „articole” afirma că societatea acceptă sentimentele de tristeţe, din celălalt reieşea că asemenea emoţii nu sunt bine primite de societate.

Participanţilor li s-a cerut apoi să scrie despre un eveniment trist din propria lor experienţă şi să evalueze modul în care s-au simţit atunci.

S-a constatat că subiecţii care citiseră că societatea nu acceptă sentimentele de tristeţe au avut un răspuns negativ mai pronunţat la amintirea aceslui eveniment trist din viaţă, în comparaţie cu cei care citiseră articolul care spunea că tristeţea e acceptată social.

Prof. Bastian afirmă că fiecare persoană are „setări” emoţionale proprii, unii fiind predispuşi la depresii şi tristeţi mai profunde decât alţii, iar a nega şi a încerca să reprimi aceste sentimente nu face decât să înrăutăţească lucrurile.

Sursa: abc.net.au