Home » D:News » O auroră boreală a fost surprinsă pentru prima dată în afara Sistemului Solar – FOTO

O auroră boreală a fost surprinsă pentru prima dată în afara Sistemului Solar – FOTO

Publicat: 30.07.2015
O auroră boreală a fost observată pentru prima dată în istorie în afara Sistemului Solar, în jurul unei stele din clasa piticelor cenuşii, informează bbc.com.

Astronomii dintr-o echipă internaţională au detectat acel fenomen luminos în jurul unei pitice cenuşii, aflată la o distanţă de 18 ani-lumină în constelaţia Lirei.

Ei spun că acele raze luminoase arătau ca aurorele boreale de pe Terra, însă erau în realitate de un milion de ori mai strălucitoare şi aveau o nuanţă mai degrabă roşiatică decât verzuie.

Studiul lor a fost publicat în revista Nature.

Stuart Littlefair, astronom la Universitatea Sheffield, a spus: „Este pentru prima dată când putem să confirmăm că am văzut aurore în jurul unor pitice cenunşii”.

Aurorele boreale sunt unele dintre cele mai spectaculoase fenomene luminoase de pe Terra. Astfel de străluciri luminoase pot să apară în jurul tuturor planetelor din Sistemul Solar.

Fenomenul se produce atunci când particulele cu sarcină electrică provenind din Soare interacţionează cu atmosfera corpurilor cereşti.

Însă acea pitică cenuşie, un corp ceresc care este prea mic pentru a fi devenit o stea, dar prea masiv pentru a fi o planetă, se află mult mai departe de Terra.

Denumită LSR J1835, steaua a fost observată cu ajutorul radiotelescopului Very Large Array şi a telescoapelor optice Hale şi Keck.

Aurora boreală de pe acea stea are ca nuanţă dominantă roşul, deoarece particulele încărcate electric interacţionează în principal cu hidrogenul din atmosfera stelei. Pe Terra, strălucirea verzuie a aurorelor boreale apare în momentul în care electronii de la Soare se lovesc de atomii de oxigen din atmosfera planetei noastre.

Savanţii încearcă să determine modul în care acele lumini au fost generate.

Pitica cenuşie LSR J1835 este un fel de stea stinsă şi nu are nicio o altă stea în apropiere – aşa cum este cazul Soarelui – care să o lovească cu particule încărcate electric.

„Este posibil ca materia să fie desprinsă de la suprafaţa piticei cenuşii pentru a produce propriii electroni”, a spus profesorul Littlefair.

„O altă teorie afirmă că o planetă încă nedescoperită sau un satelit natural al piticei cenuşii ejectează materie în spaţiu, iar aceasta luminează steaua respectivă”, a adăugat acelaşi specialist.

Unele dintre aurorele boreale de pe Jupiter sunt produse în acest fel, atunci când particulele încărcate electric sunt emise în realitate de vulcanii de pe Io, unul dintre sateliţii naturali ai acestei planete.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari