Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor

20 05. 2023, 07:35

Dimitrie Cantemir „erudit de faimă european, voievod moldovean, academicean berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru” ( G. Călinescu ) reprezintă figura celui mai mare umanist din perioada feudală a literaturii române.

El este voievodul cărturar prin care poporul român a înscris, pentru prima dată, numele unuia din fii săi în panteonul gloriilor universale.

Cantemir este ,,întâiul om de ştiinţă român” a cărui operă face autoritatea în epocă şi a cărei personalitate impresionează ca un simbol reprezentativ pentru umanitatea întreagă.

Dimitrie Cantemir, primul promotor al României în Europa

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 20 mai:

325 – Primul Sinod ecumenic de la Niceea (astăzi İznik, în Turcia), convocat de împăratul Constantin cel Mare şi care a combătut erezia ariană.

1506 – A murit exploratorul Cristofor Columb (n. 1451), descoperitorul continentului american în 1492.

1799 – S-a născut romancierul Honore de Balzac. (d. 18 august 1850).

1806 – S-a născut economistul şi filosoful John Stuart Mill.(d. 8 mai 1873).

1822 – S-a născut Frederic Passy, primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace. (d. 12 iunie 1912).

1834 – A murit generalul francez LaFayette (Marie-Joseph Paul Yves Roch Gilbert du Motier), cunoscut mai cu seamă pentru faptele sale de arme din timpul Războiului de Independenţă al Statelor Unite ale Americii (n. 1757).

1882 – Se formează „Tripla Alianţă” între Germania, Austro-Ungaria şi Italia.

1896 – A murit compozitoarea şi pianista Clara Schumann, soţia compozitorului Robert Schumann (n. 1819).

1914 – S-a născut Corneliu Coposu, om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Tărănesc Creştin şi Democratic. (d. 11 noiembrie 1995).

1932 – Amelia Earhart (n. 24 iulie 1897 – dispărută la 2 iulie 1937 în Pacific) devine prima femeie care a survolat singură oceanul Atlantic.

1937 – A intrat în vigoare Codul Justiţiei Militare.

1972 – Proclamarea Republicii Camerun.

1988 – A murit prof. dr. Ana Aslan, membră a Academiei Române, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie (n. 1 ianuarie 1897).

1990 – În România au avut loc alegeri generale şi prezidenţiale, câştigate detaşat de către FSN şi Ion Iliescu.

2003 – Militarii americani stationaţi la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu au primit ordinul de a părăsi România.

2003 – România a devenit membru asociat al Centrului European pentru Prognoze Meteorologice pe Durată Medie.

2005 – Filmul lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu” a obţinut premiul „Un Certain Regard”, la cea de-a 58-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

2005 – A încetat din viaţă Paul Ricoeur, unul dintre cei mai importanţi filozofi francezi contemporani (n. 27 februarie 1913).

2006 – Virusul gripei aviare a fost confirmat în Bucureşti.

2009 – A murit Oleg Iankovski, actor de teatru şi film din Rusia (n. 23 februarie 1944).