Home » Istorie » O inscripţie veche de 2.600 de ani, elucidată recent, răstoarnă unul dintre ”adevărurile” despre Biblia ebraică – FOTO

O inscripţie veche de 2.600 de ani, elucidată recent, răstoarnă unul dintre ”adevărurile” despre Biblia ebraică – FOTO

Publicat: 14.04.2016
O altă ipoteză asemănătoare a fost formulată de profesorul Richard Friedman (Universitatea din Georgia), care susţine faptul că Biblia ebraică a fost redactată de aproximativ 100-150 de autori.

Conform unei opinii general acceptate, Biblia ar fi fost scrisă de un colectiv restrâns de autori, care considerau că opera lor nu reprezintă altceva decât transcrierea cuvântului lui Dumnezeu. Noi studii arată că numărul celor care au contribuit la realizarea Sfintelor Scripturi ar fi, de fapt, mult mai mare faţă de cel pe care îl cunoaştem cu toţii. 

O echipă de cercetători israelieni a supus analizelor câteva fragmente ceramice descoperite în apropierea fortăreţei israeliene Tel Arad, localizată, în trecut, în sudul Regatului Iudeei. Artefactele, datate în secolul al VII-lea î.Hr., sunt inscripţionate cu o serie de comenzi militare referitoare la mişcări de trupe în zonă şi aprovizionarea acestora pe tot parcursul acestor deplasări. 

Cetatea Tel Arad (Foto:soniahalliday.com)

Folosind tehnici de prelucrare digitală a imaginilor, cercetătorii au descoperit 16 inscripţii, despre care se crede că au fost realizate de cel puţin şase autori diferiţi. Specialiştii israelieni spun că acest lucru demonstrează faptul că în Regatul Iudeei scrisul reprezenta un mijloc important de comunicare între militari. 

Fragment ceramic descoperit în zona cetăţii Tel Arad (Foto:challengetourism.com)

Mai mult decât atât, spun oamenii de ştiinţă, descoperirea reprezintă o dovadă a răspândirii acestei îndeletniciri pe tot cuprinsul Iudeei şi, deci, ar fi susţinută teoria conform căreia Biblia ebraică, sursa principală de inspiraţie folosită pentru redactarea Vechiului Testament, ar fi fost scrisă de un colectiv de autori şi nu de către unul singur. ,,Rezultatele noastre arată că, în jurul anilor 600 î.Hr., în Regatul Iudeei exista un sistem educaţional care permitea elaborarea unor texte scrise ample cu conţinut ideologic”, susţine coordonatorul echipei de cercetare, profesorul Israel Finkelstein. 

Fragment ceramic descoperit în zona cetăţii Tel Arad (Foto:biblicalarchaeology.org)

Specialiştii mai spun că scrisul a început să dispară din zona Regatului Iudeei, după distrugerea acestuia de către babilonieni la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr. 

Fragmentele ceramice analizate de cercetătorii israelieni au fost descoperite în timpul unor săpături arheologice realizate la cetatea Tel Arad, situată la vest de Marea Moartă, pe parcursul anilor ’60. 

Sursa: Mail Online

Vă mai recomandăm şi: O nouă descoperire uluieşte cercetătorii. Un sit al vikingilor din Canada rescrie istoria pe care o ştim – FOTO+VIDEO

                                 În urmă cu aproape două secole era descoperită, din greşeală, una dintre cele mai mari comori arheologice ale lumii

                                         DESCOPERIRE de proporţii despre ilustrul Hannibal, spaima Romei. De peste 2.000 de ani, istoricii căutau aceste DOVEZI

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Calea Lactee este unul dintre cele mai bune locuri pentru viață. Ce au arătat noi simulări ale Universului?
Calea Lactee este unul dintre cele mai bune locuri pentru viață. Ce au arătat noi simulări ale Universului?
Bunica, Kaiserul și cele două imperii: de ce nu s-au împăcat Germania și Marea Britanie
Bunica, Kaiserul și cele două imperii: de ce nu s-au împăcat Germania și Marea Britanie
Cercetătorii au găsit o corelație stranie între „cazurile” de reîncarnare
Cercetătorii au găsit o corelație stranie între „cazurile” de reîncarnare
Telescopul James Webb a descoperit o structură cosmică masivă care sfidează cunoștințele actuale
Telescopul James Webb a descoperit o structură cosmică masivă care sfidează cunoștințele actuale
Poate o balenă să înghită un om?
Poate o balenă să înghită un om?
Calculator credit ipotecar: cum estimezi rata pentru casa pe care o vrei (P)
Calculator credit ipotecar: cum estimezi rata pentru casa pe care o vrei (P)
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, ...
Oamenii de știință au descoperit un paradox surprinzător legat de modul în care îmbătrânesc celulele noastre
Oamenii de știință au descoperit un paradox surprinzător legat de modul în care îmbătrânesc celulele noastre
Micul dejun este mai important decât s-a crezut până acum, indică un nou studiu
Micul dejun este mai important decât s-a crezut până acum, indică un nou studiu
Câinele îți tulbură somnul? S-ar putea să fie invers, indică un nou studiu
Câinele îți tulbură somnul? S-ar putea să fie invers, indică un nou studiu
Un microb cu un genom minuscul contrazice tot ce se știa despre viața pe Pământ
Un microb cu un genom minuscul contrazice tot ce se știa despre viața pe Pământ
Test de cultură generală. Care este diferența dintre rachete balistice și rachete de croazieră?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre rachete balistice și rachete de croazieră?
Astronomii au aflat ce s-a întâmplat în primele cinci minute ale Universului
Astronomii au aflat ce s-a întâmplat în primele cinci minute ale Universului
Care este cea mai mare slăbiciune a mașinilor de astăzi?
Care este cea mai mare slăbiciune a mașinilor de astăzi?
Cum intenționează Uniunea Europeană să protejeze Arctica de exploatarea resurselor energetice?
Cum intenționează Uniunea Europeană să protejeze Arctica de exploatarea resurselor energetice?
Elon Musk ar putea pregăti una dintre cele mai mari fuziuni din istorie
Elon Musk ar putea pregăti una dintre cele mai mari fuziuni din istorie
Primul om care a sărit cu paraşuta. Prima dată şi-a aruncat câinele
Primul om care a sărit cu paraşuta. Prima dată şi-a aruncat câinele
Ce trebuie să facă omenirea până în 2030 pentru a evita efectele grave ale schimbărilor climatice?
Ce trebuie să facă omenirea până în 2030 pentru a evita efectele grave ale schimbărilor climatice?