Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O întâlnire între doi diplomați poate fi și o sursă consistentă pentru a lămuri anumite chestiuni din istorie sau a devoala altele noi. În 1921, un tânăr diplomat român a fost trimis să reprezinte România la Roma. Aici, în capitala Italiei, acesta a avut prilejul să se întâlnească cu numeroși diplomați de prim-rang. Însă întâlnirea cu ambasadorul francez la Roma, Camille Barrère, avea să depășească simplul prag al interacțiunii diplomatice și a plonjat în sfera istorică. De-a lungul vremii, diplomatul francez participase la multe acțiuni inclusiv în spațiul românesc.

În 1921, tânărul diplomat român Raoul Bossy a fost trimis în prima sa misiune pe plan extern, fiind numit secretar II al Legației Române din capitala Italiei. Aici a intrat în contact cu personalități marcante ale corpului diplomatic european.

Dintre toate aceste întâlniri, cea cu Camille Barrère, ambasadorul Franței la Roma, avea să capete o semnificație aparte. Discuțiile dintre cei doi depășeau cadrul convențional al relațiilor diplomatice și pășeau deseori în trecut. Cu o îndelungată carieră diplomatică în spate, Barrère fusese implicat în demersuri și negocieri care au avut ecouri inclusiv în spațiul românesc.

„Ambasadorul era una dintre cele mai strălucite figuri ale diplomației franceze”

Camille Barrère, unul dintre cei mai longevivi și influenți diplomați francezi, care a servit ca ambasador al Franței în Italia timp de 24 de ani (între 1897 și 1924), având reședința în impunătorul Palat Farnese din Roma.

„Legația noastră avea, în mod tradițional, relațiile cele mai strânse cu Ambasada Franței, al cărei sediu se află în învecinatul Palat Farnese, cel mai splendid din Roma.

Ambasador era una dintre cele mai strălucite figuri ale diplomației franceze, Camille Barrère, de vreo douăzeci de ani în post și acum decan al corpului diplomatic.

În 1870, foarte tânăr fiind, se spunea că făcuse parte din `Comună` la Paris și că ar fi participat chiar în mod activ la incendierea Tuileriilor şi a Primăriei (Hôtel de Ville). Desigur că era o parte de exagerare răutăcioasă în zvonul acesta care circula la Roma, dar fapt este că Barrère fusese nevoit să petreacă mai mulți ani în exil”, nota Bossy în memoriile sale.

Delegat al Franței la Comisia Europeană a Dunării

După ce a participat la revolta din 1870, ce a culminat cu Comuna din Paris, Camille Barrère și-a domolit spiritul revoluționar și a intrat în politică.

„Potolindu-se mai târziu și intrând în politică – scrie Bossy –, îndeplinise diferite funcții publice, printre care aceea de delegat al Franței la Comisiunea Europeană a Dunării.

În timpul șederilor sale la Galați, redactase un proiect pentru rezolvarea chestiunii Dunării care, în istoria acelui fluviu, a rămas cunoscut ca `proiectul Barrère”.

„Proiectul Barrère” defavoriza România în fața Austro-Ungariei în privința navigației pe Dunăre. De altfel, România a și refuzat să îl aplice deoarece îi afecta suzeranitatea.

În misiune în Scandinavia

Trecutul său revoluționar avea să-l însoțească pe Camille Barrère de-a lungul carierei diplomatice, provocând uneori tensiuni în relațiile cu interlocutorii săi. Un astfel de episod s-a consumat în dialogul cu regele Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei, cu care diplomatul francez a avut o dispută verbală tocmai pe această temă.

„Fusese numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Franței pe lângă Regele Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei. Se zicea că Suveranul scandinav se arătase cam surprins că Republica franceză ar fi găsit cu cale să acrediteze pe un fost revoluționar și `communard` pe lângă o Curte regală și că, la remiterea scrisorilor de acreditare ale noului ministru, i-ar fi făcut o aluzie ironică la trecutul său `roșu`.

Fără a-și pierde nicidecum cumpătul, Barrère ar fi răspuns: `Sire, cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte`. Frumoasă replică, demnă de spiritualul și tăiosul Barrère”, preciza Raoul Bossy.

Singurul ambasador francez care vorbea limba engleza

Deși provenea dintr-un mediu modest, Barrère impresiona prin ținută și prestanță. Într-o discuție despre îndelungata sa misiune la Roma, acesta mărturisea, ironic, că și-ar fi dorit să fie ambasador la Londra, însă candidatura i-ar fi fost blocată deoarece era singurul ambasador francez care vorbea engleza.

„Avea o înfățișare falnică, cam disprețuitoare, și, deși de obârșie modestă, avea profilul și portul unui Principe al Renașterii italiene. Țin minte o altă observație cu duh a sa.

Eram însărcinat cu afaceri, în lipsa șefului meu, și mă dusesem să-l văd ca să-i cer o informație politică sau, mai bine zis, punerea la punct a unei informații ce primisem din altă parte. Venind vorba de viața la Roma, îi spuneam că mulți ambasadori trebuie să-i invidieze soarta de a fi de peste două decenii ambasador al Franței în Italia cu locuința in Palatul Farnese, cel mai mândru și somptuos din Cetatea Eternă. Strâmbă puțin din nas, și zise:

`O, știți, și mie mi-ar fi plăcut o schimbare. Visul meu a fost să fiu ambasador la Londra, dar la Quai d`Orsay (sediul ministerului de Externe francez, n.r.) s-a găsit cineva care să se opună, căci aveam un mare handicap în defavoarea mea: eram singurul ambasador al Franței care vorbea engleza`”, mai consemna Bossy.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a murit Take Ionescu. Mărturia lui Raoul Bossy

Cine a fost la un pas să devină soția regelui Carol I și regină a României?

Un diplomat român între sultanul otoman, țarul rus și împăratul austro-ungar

Diplomație, ironie și orgoliu: confruntarea dintre fiul lui Mackensen și un diplomat român