Home » Istorie » Previziunile lui Nostradamus pentru 2017: ”o bătălie la Apus” şi ”scandalul regal”

Previziunile lui Nostradamus pentru 2017: ”o bătălie la Apus” şi ”scandalul regal”

Previziunile lui Nostradamus pentru 2017: ”o bătălie la Apus” şi ”scandalul regal”
Publicat: 13.08.2017
Michel de Nostredame, al cărui nume a fost latinizat drept Nostradamus, a fost un fizician şi astrolog francez care a trăit în secolul al XVI-lea.

Potrivit adepţilor săi, acesta a prezis foarte multe evenimente care s-au întâmplat de-a lungul ultimelor câteva secole, inclusiv Revoluţia Franceză, ascensiunea lui Adolf Hitler şi atentatul de la 11 septembrie. Există chiar şi unele dovezi cum că ar fi prevestit victoria lui Trump la alegerile prezidenţiale din SUA, la care s-a referit drept „marele neruşinat”, scrie Gândul.

Profeţiile sale, scrise în strofe de câte patru versuri, sunt, desigur, deschise oricărei interpretări, dar există câteva care ar putea să dea indicii referitoare la evenimentele la care să ne aşteptăm în 2017. 

1. Inundaţii şi secetă 

Timp de 40 de ani nu va fi văzut curcubeul. 

Timp de 40 de ani va fi văzut în fiecare zi. 

Pământul uscat va fi din ce în ce mai pârjolit,

iar atunci în acele locuri vor veni inundaţii mari. 

2. Trăsnete şi conflicte 

Marele om va fi lovit în acea zi de un fulger. 

O faptă malefică, prezisă de purtătorul petiţiei.

Predicţia spune că încă unul va cădea pe timp de noapte. 

Conflicte la Reims, Londra şi molimă în Toscana. 

3. O bătălie la Apus

Puţin înainte ca soarele să apună, va începe bătălia. 

O mare naţiune este în cumpănă. 

Pentru doborâre portul de la mare nu are niciun răspuns, 

şi puntea şi mormântul, ambele în locuri străine. 

4. O mică pauză

Epidemiile sunt stinse, lumea devine mai mică,

pentru mult timp pământurile vor fi locuite în mod paşnic. 

Oamenii vor călători în siguranţă prin cer, pe uscat şi pe mare:

apoi războaiele vor începe din nou. 

 

5. Un scandal regal 

Scrisori vor fi găsite în cufărul reginei, 

fără semnătură şi fără numele autorului. 

Viclenia va ascunde ofertele;

ca să nu se ştie cine este amantul. 

 

6. O versiune ciudată a „Fermei animalelor” 

O vulpe va fi aleasă fără să spună un cuvânt, 

apărând în public ca o sfântă care trăieşte doar cu pâine,

apoi va deveni dintr-odată un tiran

punându-şi piciorul pe gâturile celor mai măreţi oameni. 

7. Un Vest slăbit 

De două ori se ridică, de două se prăbuşeşte, 

şi Estul va slăbi Vestul. 

După câteva bătălii, adversarul său 

va cădea în timpuri de nevoie, urmărit pe mare. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei