Cele şase situaţii cruciale din perioada celui de Al Doilea Război Mondial în care Hitler a refuzat să înfrunte realitatea

Invadarea Rusiei

Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat Uniunea Sovietică pe un front care se întindea pe 1.900 de kilometri. Astfel, Operaţiunea Barbarossa avea în vedere anihilarea Rusiei şi crearea de spaţiu pentru poporul său, scrie War History Online.

• Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au…
• De ce au fost interziși câinii în Antarctica?

Nu se ştie ce acţiuni efectua Uniunea Sovietică, dacă decidea la rândul ei să invadeze vestul Europei, cert este că invazia a ignorat realitatea strategică. În vest, Marea Britanie se opunea agresiunii germane. Deşi nu era un război propriu zis în vestul Europei în 1941, era o rezistenţă, manifestată prin raiduri aeriene. De asemenea, Marea Britanie şi Germania se luptau în Africa de Nord. Lansarea celui de al doilea front însemna că trupele şi resursele aveau să fie împărţite.

Invadarea Rusiei a fost totuşi o sarcină colosală. Armata germană era cu siguranţă mai sofisticată şi mai bine pregătită, dar ruşii aveau avantajul numerelor şi resurselor. Iarna rusească ce l-a înfrânt pe Napoleon va juca şi ea un rol important în înfrângerea invadatorilor.

Temeri cu privire la invazie au fost exprimate de generalul Heinz Guderian, unul dintre puţinii oameni care îl puteau contrazice pe Hitler. Acesta a adus în discuţie lipsa de echipament de iarnă, timpul nerealist de scurt al campaniei şi faptul că ruşii aveau probabil un număr mai mare de tancuri decât credeau germanii.

Hitler a ignorat sfaturile lui Guderian şi a continuat să le ignore pe măsură ce ruşii au început să recâştige teren.

Apărarea Italiei

În 1943, cu războiul în plină desfăşurare în Rusia, Hitler s-a înfruntat cu o altă dificultate. Aliaţii care i-au împins pe germani afară din Africa au invadat Italia. Italienii au întors atunci armele, lăsând forţele germane şi simpatizanţii italieni să lupte în retragere spre nordul peninsulei.

La fel ca în Africa de Nord, Hitler a arătat încăpăţânare. Doi dintre generalii săi, Kesselring şi Rommel, i-au oferit două opţiuni diferite. Kesselring dorea ca trupele germane să creeze linia frontului în centrul italiei. Rommel a susţinut că retragerea în nordul peninsulei, în Munţii Alpi, reprezintă o mai bună alternativă întrucât ar fi folosit munţii ca linie naturală de apărare, lăsând în acelaşi timp mai multe trupe să lupte în Rusia.

După o indecizie iniţială, Hitler a ales opţiunea lui Kesselring. Nu dorea să accepte că există o limită a ceea ce poate face şi a încercat să îi înfrângă pe Aliaţi pe ambele fronturi.

Rămânerea la funcţia de comandant militar

Deşi veteran în timpul Primului Război Mondial, Hitler nu avea experienţă sau instruire de comandant. Chiar şi aşa, credea că ştia cel mai bine când venea vorba de strategii militare, deşi era înconjurat numai de comandanţi experimentaţi.

Aceştia au încercat să-l facă să renunţe la poziţie. La începutul anului 1944, Guderian a încercat să-i propună lui Hitler să renunţe la poziţie în favoarea unui comandant experimentat. Nu era prima dată când Guderian a adus în discuţie oferirea ofiţerilor mai multă influenţă. Desigur, a fost în zadar.

Debarcarea în Normandia

Operaţiunea Overlord, invazia aliată a Franţei în iunie 1944, a fost precedată de o campanie riguroasă de informaţii false. Utilizând semnale radio, agenţi dubli şi o întreagă armată falsă, Aliaţii l-au convins pe Hitler că plănuiesc să invadeze în Pas de Calais.

Chiar şi după ce Aliaţii au debarcat în Normandia, Hitler a continuat să creadă în opinia sa. Timp de săptămâni, a reţinut trupe în Pas de Calais, în aşteptarea presupusului atac al Primei Armate a Statelor Unite, condusă de generalul Patton.

Între timp, Patton şi-a lăsat armată fictivă în urmă şi a exploatat o slăbiciune în linia defensivă germană. Atunci când Hitler a realizat că trebuie să ia măsuri alternative, era prea târziu.

Bătălia de la Bulge

Pe 16 decembrie 1944, Hitler a lansat ultima ofensivă importantă în încercarea de a opri avansarea aliată. Utilizând 1.400 de tancuri, germanii au exploatat un punct slab în frontul Aliaţilor. Specialişti conduşi de Otto Skorzeny au pavat calea prin deghizarea în trupe aliate în speranţa de a crea haos şi confuzie în liniile inamice.

Planul a avut succes, dar pentru scurt timp. Ideal, ofensiva ar fi fost mai eficientă dacă nu existau lipsurile în combustibil. Când vremea s-a îmbunătăţit, Aliaţii şi-au putut folosi superioritatea aeriană. La sfârşitul luptei, germanii şi-au cheltuit ultimele resurse şi nu au obţinut nimic.

Ultimele zile

Când vine vorba de ruperea de realitate a lui Hitler, cele mai bune zile care să ilustreze această încăpăţânare morbidă o reprezintă ultimele zile ale celui de Al Treilea Reich şi implicit ale lui Hitler.

Din disperare, Hitler a mobilizat copiii şi oameni bătrâni în a acoperi lipsurile din Wehrmacht. Cu sovieticii avansând din est, iar Aliaţii din vest, Hitler a refuzat să se predea, crezând că poate ţine liniile. A refuzat să asculte sfatul comandanţilor, care l-au părăsit unul câte unul.

Doar în ultimele momente Hitler a înfruntat realitatea, când soldaţii ruşi erau chiar la câţiva metri de buncărul său. Printre ruinele unei naţiuni distrusă de încăpăţânarea sa, s-a sinucis.

Este imposibil de descris în detaliu un război în care Hitler lăsa mână mai liberă generalilor săi, cert este că armata germană s-a dovedit a fi capabilă să reziste în cele mai vitrege condiţii. Cu o conducere mai bună, şansele de a stabiliza fronturile în timpul contraatacurilor erau cu siguranţă mai mari.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ziua care a marcat decisiv istoria lumii: Hitler a devenit Führer

Povestea tinerei care a acceptat să nască pentru Hitler. ”De ce nu-i oferi Fuhrer-ului un copil?”

Singura înregistrare cunoscută cu vocea normală a lui Hitler cuprinde mărturisiri care au influenţat decisiv soarta României

Unul dintre cele mai mari mistere din al Doilea Război Mondial, rezolvat după 75 de ani. De ce nu a fost găsit niciodată trupul lui Amy Johnson