Cum arăta o adolescentă în urmă cu 9.000 de ani

28 01. 2018, 18:00

Numele său este Avgi şi a trăit în Grecia la sfârşitul Mezoliticului, moment în care societatea din regiune trecea de la vânători-culegători la agricultură. Conform National Geographic, sunt cunoscute foarte puţine detalii despre modul în care a trăit sau modul în care a murit, însă specialiştii au putut observa că femeile din acea perioadă aveau pomeţii proeminenţi, sprâncene groase şi o adâncitură la nivelul bărbiei. 

Sursa: National Geographic/Oscar Nilsson

Chipul lui Avgi a fost dezvăluit de cercetătorii din cadrul Universităţii din Atena. În cadrul reconstrucţiei au participat endocrinologi, ortopezi, neurologi, patologi şi radiologi. Echipa de reconstrucţie a fost condusă de Manolis Papagrigorakis, ce afirmă că, deşi oasele faciale par să aparţină unei fete de 15 ani, dinţii indică faptul că avea 18 ani. 

Însă acesta nu este primul caz în care Papagrigorakis şi arheologul Oscar Nilsson au readus la viaţă chipul unei persoane din antichitate. În 2010, au reconstruit chipul unei fete de 11 ani din Atena, denumită Myrtis, care a trăit în 430 î.Hr. În perioada de 7.000 de ani ce le desparte pe cele două fete se pare că structura facială a devenit mai puţin rigidă. ”Avgi are trăsături unice, feminine, dar Myrtis fiind încă un copil nu diferă la nivel structural de cei din zilele noastre,” afirmă Nilsson. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Arheologii au reconstituit trăsăturile faciale ale unei regine peruviene de acum 1.200 de ani. ”Când am văzut pentru prima dată reconstrucţia, i-am văzut pe unii dintre prietenii mei”.
 
Reconstrucţia facială a unui om care trăia acum 9500 de ani. Cum arăta acesta
 
A fost reconstruita infatisarea Sfantului Nicolae
 
Daca propriul chip iti pare urat, este o anomalie cerebrala