Coloniile de muncă, locul în care au murit mulţi români – 100 de ani in 100 de momente

01 10. 2018, 18:00

This browser does not support the video element.

Ca urmare a revoluţiei din Ungaria din 1956, prezidiul Marii Adunări Naţionale a adoptat Decretul 89 prin care s-au înfiinţat aşa-numitele „locuri de muncă obligatorii”, în care urmau să fie internate persoanele care prin „faptele sau manifestările lor primejduiesc sau încearcă să primejduiască ordinea în stat, dacă ele nu constituie infracţiuni”.
 
Pedeapsa era între 2 şi 6 ani, internarea fiind decisă de o comisie compusă din doi adjuncţi ai ministrului Afacerilor Interne şi un adjunct al Procurorului General. 
 
Conform statisticilor ţinute de Securitate identificate de C.N.S.A.S, în perioada 1958-1963 au fost internate 3.658 persoane (3.663 după o altă statistică). Dintre acestea, 1.899 erau ţărani, 436 muncitori, 207 profesori şi învăţători, 241 funcţionari etc. Conform statisticilor Securităţii, în perioada 1949-1964, au fost dislocate şi s-a stabilit domiciliu obligatoriu unui număr de circa 60.000 de persoane. 
 
Trebuie precizat că statisticile Securităţii au fost întocmite în mare parte în a doua parte a anilor 1960, pe baza unor rapoarte oficiale incomplete. Prin urmare, nu se ştie deocamdată cu precizie numărul persoanelor internate în unităţi şi colonii de muncă, la fel cum nu este cunoscut cu exactitate numărul deţinuţilor politici din închisorile comuniste. 
 
Regimul de muncă era extrem de aspru. Internaţii din coloniile de muncă erau folosiţi la muncă brută, cu mijloace rudimentare, în domenii precum construcţii, minerit, agricultură sau amenajarea teritoriului. Unele dintre cele mai cunoscute colonii de muncă au fost la Canal (Poarta Albă, Capul Midia, Cernavodă, Saligny, Castelul, Galeş, Peninsula, Noua Culme, Taşaul etc), Balta Brăilei (Periprava, Salcia, Grindu, Giurgeni, Ostrov, Chilia Veche, Florica etc) şi în exploatări miniere (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).
 
Normele fixate erau foarte greu sau imposibil de îndeplinit. În toate coloniile, rata mortalităţii era ridicată. Persoanele decedate din cauza regimului de detenţie erau îngropate de obicei în morminte nemarcate sau în gropi comune. Au fost situaţii în care oamenii au fost îngropaţi de vii sau în care cadavrele au fost profanate. 
 
Cele mai importante, sugestive, tragice sau fericite momente. Toate sunt cuprinse de agenţia MEDIAFAX în Campania „100 de ani în 100 de momente”, care vă oferă câte un eveniment al fiecărui an din ultimul centenar.