Activitatea luptătorilor varegi din Constantinopol și misterioasele rune din Basilica Hagia Sofia

Legendara catedrală a Patriarhiei de Constantinopol, Hagia Sofia (”Sfânta înțelepciune”), reprezintă fără îndoială una din cele mai valoroase structuri arhitectonice din lume. Istoria clădirii monumentale este una extrem de bogată, aceasta întruchipând inițial gloria creștinătății bizantine, devenind moschee în perioada otomană, muzeu în timpul președinției lui Atatürk (1935), iar, de curând, guvernul de la Ankara a luat decizia reconvertirii clădirii în edificiu de cult mahomedan, în ciuda criticilor externe.

În GALERIA FOTO găsești imagini cu misterioasele rune din Hagia Sofia

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Însuși Constantin cel Mare a ordonat construirea primei biserici în acest loc, în anul 325. Aceasta a ars în urma unui incendiu iscat în 404, fiind reconstruită de către Teodosiu al II-lea, dar mistuită din nou în timpul unei răscoale petrecute un secol mai târziu.

În cele din urmă, mărețul monument avea să-și capete forma finală în anul 537, în timpul domniei împăratului Iustinian I.

În ciuda opulenței din Constantinopol, Imperiul Bizantin s-a confruntat aproape neîncetat cu diverse probleme; amenințări externe, rebeliuni militare, tensiuni sociale sau crize economice.

Bizantinii și vikingii

Primele contacte între bizantini și nordici au avut loc la începutul secolului IX, când cei din urmă au căutat să stabilească relații comerciale cu grecii. Cu toate acestea, în iunie 860, așa numiții varegi au atacat în mod surprinzător Constantinopolul, demonstrându-și pentru încă o dată spiritul profund războinic.

Un capitol extrem de interesant din istoria Bizanțului a început atunci când împăratul Vasile al II-lea (n. 958 – d. 1025) a recurs la ajutorul lui Vladimir I al Kievului, conducătorul varegilor ruși, pentru a putea suprima revolta unor generali. Nordicii s-au dovedit extrem de eficienți, iar împăratul bizantin a rămas profund impresionat de vigoarea și loialitatea lor, considerând oportună crearea unei gărzi personale formate din asemenea luptători. Astfel a fost înființată garda varegă sau ”Tágma tōn Varángōn”, o unitate de elită a armatei bizantine, considerată deosebit de robustă și incoruptibilă.

Garda varegă s-a bucurat de un prestigiu considerabil pe parcursul existenței sale, inclusiv în Scandinavia. Pentru foarte mulți scandinavi, datoria de a-l proteja pe împăratul bizantin era atât de atrăgătoare, încât la un moment dat s-a emis chiar o lege în Suedia, ce stipula abolirea dreptului la moștenire pentru cei care se află în slujba basileu-ului.

Putem presupune că era un adevărat privilegiu pentru varegi, să se afle în Miklagård (”marele oraș”), iar capodopera culturii bizantine, Basilica Hagia Sofia, în mod cert reprezenta un motiv de fascinație pentru aceștia.

Runele din Hagia Sofia

În sprijinul acestei supoziții vine o descoperire făcută în 1964, când pe un parapete al galeriei sudice de la nivelul etajului superior al catedralei, au fost identificate simboluri specifice scrierii runice. Bizantinii și otomanii nu au oferit importanță simbolurilor, considerându-le simple crăpături, însă cercetătorii au putut confirma faptul că sunt rune, datând din secolul IX.

Astfel, în anul 1970, runologul de origine suedeză, Elisabeth Svärdström, publica studiul Runorna i Hagia Sofia (”Runele din Hagia Sofia”).

Întreaga inscripție a fost cu greu descifrată, dar s-a ajuns la concluzia că fragmentul de cuvânt ”-ftan”, se referă la numele nordic ”Halfdan”, întreaga inscripție putând însemna: ”Halfdan a fost aici” sau ”Halfdan a cioplit runele”.

Cel mai probabil, luptătorul nordic a asistat la una din fastuoasele slujbe organizate în catedrală, acesta plictisindu-se la un moment dat, ori emoționându-se profund și hotărând să lase o inscripție cu ajutorul armei sale, pentru eternitate.

În 1975, o a doua inscripție runică a fost descoperită de cercetătorul Folke Högberg, de data aceasta situată într-o nișă agaleriei nordice al aceluiașietaj.Descifrareaacesteiinscripțiis-adoveditmaidificilă,arheologul Mats G. Larsson considerând că face referire la un anume ”Ari”, speculând că poate însemna ”Ari a făcut”. În 1989, Folke Högberg și profesorul universitar Svein Indrelid, îl contrazic pe Larsson, susținând că inscripția runică reprezintă graffiti-ul unui anume ”Árni”.

Ulterior, au fost luate în considerare și alte semne ale pereților basilicii, drept posibile inscripții runice, însă nu au fost confirmate științific.

Aceste descoperiri oferă o nouă lumină asupra vieții mercenarilor nordici din Constantinopol, demonstrând și caracterul multicultural al Imperiului Bizantin.

Sfârșitul gărzii varege

Începând cu sfârșitul secolului XI, în timpul domniei lui Alexios Comnenul, garda varegă era formată în special din anglo-saxoni și alte popoare de origine germanică, ce își pierduseră posesiunile chiar în favoarea vikingilor sau a normanzilor. Acești luptători germanici se asemănau ca profil cu vechii varegi, fiind în general bine pregătiți și extrem de loiali.

La mijlocul secolului XIV, garda varegă era în bună măsură asimilată din punct de vedere etnic de către bizantini, însă există surse care atestă faptul că inclusiv în secolul XV, anumiți locuitori din Constantinopol se considerau de origine varegă.