Cum au contribuit nasurile oamenilor antici la dispariția mai multor specii de animale

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Ar putea să fie oare nasurile antice ale oamenilor timpurii cheia supraviețuirii lor? O nouă carte susține că oamenii timpurii au avut un avantaj evoluționar față de rivalii lor mulțumită abilității de a mirosi arome complexe.

În mod tradițional, cercetătorii au menținut că oamenii timpurii au început să gătească mâncare astfel încât să o facă mai sigură și pentru a consume mai multe calorii. O nouă teorie sugerează acum că, de fapt, a fost „goana după arome” care a făcut ca oamenii să creeze instrumente și să folosească focul pentru a găti.

În noua lor carte, „Delicious: The Evolution of Flavor and How It Made Us Human” („Delicios: Evoluția Aromei și Cum Ne-a Făcut Umani”), academicienii Rob Dunn și Monica Sanchez sugerează că „mirosurile mai complexe” și „goana după arome” au oferit oamenilor un avantaj semnificativ. Cei doi cred că, mulțumită abilității nasurilor antice de a mirosi diferențele între mâncarea putrezită și cea fermentată, strămoșii noștri timpurii „au avut o șansă mai bună de supraviețuire”.

Importanța nasurilor antice și legăturile excepționale dintre aromă și supraviețuirea umană

Rob Dunn este profesor la Universitatea de stat din Carolina de Nord și Monica Sanchez este antropolog medical. Dunn susțin că explorarea timpurie a gustului și goana după arome au jucat un rol major în crearea instrumentelor și a focului.

Rob Dunn a explicat că „momentul cheie” când oamenii timpurii au început să gătească cu foc „a avut la bază plăcerea și gustul mâncării”. Astfel, asta evidențiază importanța nasurilor antice și legăturile excepționale dintre aromă și supraviețuirea umană. Totodată, Dunn și Sanchez argumentează că oamenii antici care aveau un simț al mirosului mai dezvoltat puteau să detecteze mai multe arome produse de carnea gătită.

Oamenii timpurii care miroseau arome complexe aveau „un avantaj evoluționar”

Abilitatea de a identifica mirosul cărnii fermentate, în comparație cu mirosul cărnii putrezite, ar fi făcut ca unii oameni să tindă să-și gătească mâncarea. Astfel, cei care miroseau acele arome aveau „un avantaj evoluționar”. Dunn a mai sugerat că strămoșii noștri „s-au adaptat la gust și au început să folosească chemoreceptorii pentru gustul acru astfel încât să identifice dacă alimentele erau putrezite sau doar fermentau”, potrivit Ancient Origins.

Dunn și Sanchez au mai explicat că majoritatea animalelor, „cu excepția porcilor și a oamenilor”, sunt scârbiți de gusturile acre. Cu toate acestea, limbile strămoșilor noștri ar fi fost folosite „pentru a afla ce mâncăruri fermentate sunt sigure și care nu”. Cercetătorii au mai prezentat dovezi care arată că această dorință timpurie de a mirosi, gusta și consuma mâncăruri mai bune a inspirat crearea unor unelte, precum sulițele, despre care academicienii au spus că au permis oamenilor să obține hrană din locuri mai îndepărtate.

Pentru a satisface dorința de noi gusturi, multe specii au fost vânate până la dispariție

Totodată, autorii asociază noua teorie cu dispariția mamuților și leneșilor despre care spun că „erau probabil cei mai gustoși”.

Deși goana după mâncărurile cu gust mai bun a avut beneficii semnificative pentru expansiunea populațiilor umane în jurul lumii, majoritatea mâncărurilor aveau patru picioare. Astfel, pentru a satisface dorința de noi gusturi, mai multe specii au fost vânate până la dispariție, fapt ce nu s-a schimbat nici până în zilele noastre.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Misterul „dispariției gheții” de pe Terra ar fi fost, în sfârșit, elucidat de cercetători

Un dihor dintr-o specie pe cale de dispariție a fost clonat pentru prima oară

O nouă specie descoperită în pădurile izolate din Myanmar este deja în pericol de dispariție

Momentul în care omenirea a fost la un pas de DISPARIŢIE