Idolul din Shigir, o sculptură stranie decorată cu fețe umane, este mult mai vechi decât au crezut cercetătorii

03 05. 2021, 17:00

Un idol de lemn cu o formă stranie de om, considerat cea mai veche sculptură de acest fel, ar putea fi chiar mai vechi decât au crezut până acum cercetătorii.

Adesea numit „Idolul din Shigir” după turbăria Shigir, acolo unde sculptura a fost găsiți în Munții Ural din Rusia în 1890. Oamenii de știință spun acum că sculptura ar fi fost create în urmă cu 12.100 de ani. Anterior, aceeași cercetători au estimat că idolul a fost creat în urmă cu 11.500 de ani, potrivit unui studiu din 2018 publicat în jurnalul Antiquity.

Astfel, idolul ar fi fost deja creat atunci când extincția cuaternară a avut loc, în urmă cu 10.000 de ani, atunci când megafauna din era glaciară, precum rinocerii lânoși, a dispărut. Prin comparație, Stonehenge a fost construit în urmă cu 5.000 de ani și Marea Piramidă din Giza a fost construită în urmă cu peste 4.500 de ani.

„Cea mai veche sculptură monumentală de lemn din lume”

Atunci când a fost sculptat, idolul ar fi avut o înălțime de 5,3 metri, fiind decorat cu motive geometrice și numeroase fețe umane. Data face ca idolul să fie „cea mai veche sculptură monumentală de lemn din lume”, a concluzionat o echipă de cercetători coordonată de arheologul Thomas Terberger.

Folosind mostre doar din interiorul sculpturii, oamenii de știință au stabilit că lemnul este vechi de 12.250 de ani. Apoi, cercetătorii au compensat pentru faptul că lemnul provine din „inima unui copac”, secțiunea din copac care ar fi murit cu mult timp înainte ca arborele să fie tăiat și folosit pentru a face idolul. Acest pas a fost important pentru că datarea cu carbon determină momentul în care materialul organic (din care este făcut artefactul) a murit.

Idolul ar fi fost creat în jur de 10.100 î.Hr.

„Având în vedere că avem de-a face cu o mostră din partea centrală a trunchiului, putem estima că tăierea copacului ar fi avut loc 150 de ani mai târziu. Astfel, putem sugera că sculptura ar fi fost creată în jur de 10.100 î.Hr.”, au spus arheologii, citați de Live Science.

Această dată este susținută și prin analizarea artei idolului. Motivele geometrice au fost descoperite și pe alte artefacte care datează din urmă cu 12.100 de ani. „Tiparele geometrice ale idolului sunt elemente comune ale decorațiunilor din Paleoliticul târziu și Mezoliticul timpuriu”, au mai precizat cercetătorii.

Idolul este acum expus la Muzeul Regional Sverdlovsk din Yekaterinburg, Russia.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O sculptură spectaculoasă a unei acvile de munte, descoperită într-un templu aztec sacru

Epava navei Elgin, care transporta sculpturi din Parthenon, dezvăluie tot mai multe secrete

Picturi rupestre care arată personaje stranii cu capete supradimensionate, descoperite în Tanzania

Codul secret al sculpturii de la sediul CIA, un mister rămas neelucidat după 30 de ani