Cine s-a stabilit definitiv mai întâi pe Podișul Tibetan, Omul de Denisova sau Homo Sapiens?
Podișul Tibetan a fost mult timp considerat unul dintre ultimele locuri care au fost populate de oameni în migrația lor pe tot globul.
O nouă lucrare a arheologilor de la UC Davis subliniază că verii noștri dispăruți, Denisovenii, au atins „acoperișul lumii” în urmă cu aproximativ 160.000 de ani, cu 120.000 de ani mai devreme decât estimările anterioare pentru specia noastră – și chiar au contribuit la adaptarea noastră la altitudine mare, scrie Arkeonews.
Articolul, care a fost publicat online în decembrie 2021 în revista Trends in Ecology & Evolution, sugerează că o analiză încrucișată a dovezilor arheologice și genetice oferă indicii esențiale pentru a reconstrui istoria populației regiunii.
Două cercetătoare au găsit o legătură între Omul de Denisovan și locuitorii vremii ai Platoului Tibetan
Denisovenii erau hominini arhaici împrăștiați cândva în toată Asia. După mai multe cazuri de încrucișare cu oamenii moderni timpurii din regiune, una dintre hibridizările lor a avantajat supraviețuirea și așezarea tibetanilor la altitudini mari.
Aceste concluzii se numără printre constatările care i-au făcut pe Peiqi Zhang (doctorand la UC Davis, care a participat la săpăturile unui sit arheologic aflat la peste 4.600 de metri altitudine în Tibet) și pe Xinjun Zhang (cercetător postdoctoral la UCLA care studiază Omul de Denisovan și alte ADN-uri umane) să-și pună întrebarea: Ce știm despre cum și când a fost populată regiunea?
Cele două cercetătoare au efectuat o analiză a dovezilor despre răspândirea și așezarea umană în Podișul Tibetan, integrând descoperirile arheologice și genetice de până acum.
„Înainte de articolul nostru, a existat o lipsă a unei analize cuprinzătoare care să reunească ambele domenii, în special într-o măsură egală”, a spus Peiqi Zhang.
Patru perioade de ocupație pe Podișul Tibetan
Investigațiile arheologice sugerează patru perioade majore de ocupație, începând cu denisovenii, cu aproximativ 160.000 de ani în urmă, și urmate de trei perioade de oameni care au sosit începând cu aproximativ 40.000 de ani în urmă, 16.000 de ani și 8.000 de ani în urmă.
„Pe baza dovezilor arheologice, știm că există decalaje între aceste perioade de ocupare. Dar lucrările arheologice de pe Podișul Tibetan sunt foarte limitate. Există încă o posibilitate de ocupare umană continuă încă din perioada târzie a erei glaciare, dar nu am găsit date suficiente pentru a confirma acest lucru”, a spus Peiqi Zhang.
Denisovenii au fost identificați pentru prima dată în 2010, pe baza ADN-ului extras din osul degetului unei fete găsit într-o peșteră din Munții Altai din Siberia.
ADN-ul ei avea haplotipul foarte asemănător genei Endothelial Pas1 (EPAS1), despre care se știe că în populațiile vii îmbunătățește transportul de oxigen în sânge. Majoritatea tibetanilor moderni poartă o frecvență ridicată a genei EPAS1.
În 2019, un os al maxilarului dintr-o peșteră de pe Podișul Tibetan a fost identificat în mod provizoriu drept Denisovan, dar nu s-a putut stabili dacă mandibula conține aceeași genă. „Nu știm dacă denisovenii sunt adaptați la hipoxia Platoului Tibetan în acest moment”, a spus Peiqi Zhang.
Se cunosc puține informații despre biologia și comportamentul denisovenilor de pe platou.
Studiile genetice arată că asiaticii și oamenii din Oceania (Australia, Noua Zeelandă, Melanezia, Micronezia și Polinezia) au moștenit cantități diferite de ADN Denisovan, a spus Xinjun Zhang.
„Ar putea însemna că încrucișarea a avut loc undeva în Asia în strămoșii asiatici, înainte de subdiviziunea ulterioară a populațiilor locale pe care o vedem astăzi”, a spus ea.
Și s-a întâmplat de mai multe ori. „Din studiile genetice putem detecta faptul că toți asiaticii de est, inclusiv tibetanii, s-au încrucișat cu două grupuri distincte de denisoveni, unul dintre aceste evenimente fiind unic pentru est-asiatici (iar celălalt împărtășit cu alți sud-asiatici)”, a spus Xinjun Zhang.
„Deoarece toți asiaticii de est arată aceleași modele, avem motive să credem că acest eveniment de încrucișare (cel unic pentru asiaticii de est) s-a întâmplat undeva în zonele joase, nu pe platou.”
Cercetătoarele au propus două modele pentru a fi cercetate în amănunțime
Cele două cercetătoare propun două modele de ocupare umană a Podișului Tibetan, ca un cadru pe care savanții să îl confirme sau să îl infirme prin descoperiri viitoare:
Vizite intermitente înainte de a se stabili acolo pe tot parcursul anului, spre sfârșitul erei glaciare, cu aproximativ 9.000 de ani în urmă.
Ocupație continuă începând cu 30.000 până la 40.000 de ani în urmă.
În oricare dintre modele, Denovisanii ar fi putut transmite haplotipul EPAS1 oamenilor moderni cu aproximativ 46.000 până la 48.000 de ani în urmă.
„Întrebarea principală este dacă stau acolo pe tot parcursul anului, ceea ce ar însemna că au fost adaptați biologic la hipoxie. Sau pur și simplu au ajuns acolo din întâmplare și apoi s-au retras în zonele joase sau pur și simplu au dispărut?”, a spus Nicolas Zwyns, profesor asociat de antropologie la UC Davis și autorul supraveghetor al lucrării.
Nu este clar când au dispărut denisovenii, dar unele studii sugerează că este posibil să fi fost chiar acum 20.000 de ani.
„Deși nu știm dacă au fost adaptați la altitudinea mare, transmiterea unora dintre genele lor către noi a fost un lucru important pentru noi mii de ani mai târziu, pentru ca specia noastră să se adapteze la hipoxie. Pentru mine este o poveste fantastică”, a spus Zwyns.
Vă recomandăm să citiți și:
Descoperire importantă în Peștera Romanelli, din Italia
O mumie extraordinar de bine conservată, descoperită la Pompeii. Care este povestea sa